Dinu Flamand – Versuri.pro

Duminica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Umblăm pe dealuri verzi,
prin grădini deprinși cu mersul peste câmpuri,
liceeni de la țară.
Ne scoate iarba din minți duminica,
în preajma orașului.
Iunie.
Femei și soldați prin tufe de alun
unde urzica e aspră și rece.
Bolnavi prin imperiul miresmelor trecem
cu o sfială aproape de moarte,
ziua vibrează de libertate
și unul din noi spune: „E vremea coasei”.
Tragem pe nări somnul amiezii de la răchita albă,
adormitoare și de la floarea de soc
cu miros de rut și de apă și de la tei, din sudoare
și din țigările scuturate și din pământ.
Sângele deprinde o bucurie confuză până la suferință,
până la versul liber.

În Refracția Realului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Om ieșind din somn în refracția realului în ziua din nou agresivă;
m-ați chemat voi, agenți ai bilanțului? iată în grădină sânge și pene smulse pe albul zăpezii, iată zborul de plumb al vulturului care-și face digestia-n aer, iată cursa de șoareci și spaima râncedă
Vânătoarea continuă
Om ieșind dintr-o fantă de sub linia de plutire.
Ușor aplecat.
unduind ca veșmintele înecaților,
abia îndrăznind să-și atingă obrazul cu mâna.
–
Am fost, oare eu am fost adineaori cel îmbrăcat în purpură?
Dădeau după mine cu pietre și strigau a batjocură:
calicul porfirogenet
calicul porfirogenet

Ordinea și Dezordinea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Întâi apăru Hamlet aristotelicul
în urma lui se ivi Yorick mai șters,
Yorick venea cu stringenta logică a tenebrelor
ducând pe țeastă un Hamlet dispers.
Ziua-ntâlnirii lor a fost văruită în galben
cu o peliculă de molecule apoase,
suturile țestei lui Yorick mușcau structura atomului,
Yorick locuia de mult la Hamlet în oase.
Hamletizau despre coloidul social;
cel dintâi, așezând praful în balanța de drogherie,
al doilea, cercetându-l lacom pe dinăuntru
și meșterind la acea dezordine vie.
Al doilea devenise cristal cenușiu
și se iubea cu inelul din mâna prințului.
„Fie a lui și ființa și neființa
și electronul celibatar fie tot al lui..”.
Încă de pe atunci lumea părea perfectibilă,
însă apărea uneori și câinele Diogene
rătăcind dintr-o stare în alta, ghem gazos
cu felinare de ceață sub gene.
Era-n cimitir și Diogene groparul
cocoțat undeva pe o stivă
de unde țintea precis cu sâmburii de măslină:
„lăsați, băieți; e definitivă!”

Un Pumn de Nămol

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Un băiețel (cam așa cum ți l-ai dori – cu pistrui)
țâșnește din casă și începe să zboare
timpanele dau să-i pocnească de fericire
este o vară cât cerul, omizile ronță-ronțăiesc
din frunzele dudului.
Ar putea să ajungă din urmă zăpezile, ar putea
răsturna berbecii deasupra norilor
cu nuiaua de-alun.
El zărește
cu un ceas mai devreme piatra de care
se va împiedica bețivul din cârciumă,
el aude departe vântul sosind
să ridice în clarul fustelor
căsele transparente. strigă larva
coconului de mătase, dar și mătasea;
se reazămă – suveran peste sclavii furnicilor –
de curbura aerului, mușcă din fructele curcubeului.
Ți-l dăruiesc astfel, în patru dimensiuni, înainte să cadă.
Spre amiază îl va striga o voce, îi va fi sete și-atunci va bea dintr-un pumn de nămol apa fostei fântâni.

Caravana Cinematografică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Vagonul pe linia moartă, se dă film deseară
Fanfan la Tulipe, cu bătaie,
țăranii asudă (nu fumați că face explozie!)
și jurnal agrar înainte. Se scarpină.
Hoaspe de grâu îi mănâncă sub guler
„hă, hă, în căpiță.. dat dracu’ franțuzu”
cămașa miroase a pleavă. În pumn s-a udat
biletul cel galben. Fanfan la Tulipe, o,
fandează
și filmul se rupe. Lumină!
Se-aude
batoza tușind într-o arie, Fanfan
a ajuns general și se-nsoară. E vară.
Sub roata vagonului cântă un greier în gară
și marș triumfal, megafoane..
Pe garduri inscripții cu var:
„Nici un bob risipit”-recolta și țara
sânt tinere, „Spic cu spic, patriei snop!”
te ustură mâinile-n somn de la brusturi, neghina
dușmanul acesta, neghina
cum se strecoară în lan. S-o învingem!
Te ține o surdă durere-n piept, te-nvârți
și n-ai somn, iar spre ziuă visezi
albăstrițe în lan și un cuib
cu ouă pestrițe de codobatură. Pe garduri
lozincile ard.
„Ai cules la timp, ai câștigat!”

Oraș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Strada în pantă duce spre clinici,
dacă îți ții respirația,
poți să auzi urletul câinilor pentru experiențe,
pentru progres medical.
Sunt ținuți la subsol și
primăvara îi atinge prin gratii.
Deschizi o fereastră spre stele de ceară
și intră miros de la fabrica de săpun;
ești mai rău? ești mai bun? nu vei ști prea curând.
Este cert, însă, lumea se spală.
Prea simplu ar fi de acum să învingă
în tine o sete trupească.
Trec fete pe stradă
și una din ele deschide cișmeaua
iar gâtul ei cald se întinde
sub sabia apei.

Poem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Iar din zdrențele visului aduse la țărm
de furia mării în timpul somnului
puține mai rămân până la trezire
să-l îmbrăcăm pe cel înecat.
Bănuit rămâne zbuciumul altei mări
pusă în noi ca Infinitul și Dumnezeu
(cele două preaplinuri neconținute
ce se revarsă dând peste margini).
Și continuă să ne infecteze scandalul morții
sub pielea pe care devreme în zorii zilei
ne-o scărpinăm în reverberația somnolentei lumini
de mâncărimile aceleiași disperări.
Însă Descartes spune că nu e grav
căci gândirea nu-și pricepe propria înțelegere.
Nici infinitul nici pielea nu le atingi cu gândul
iar înecatul iese la mal și chiar ne surâde

'Avenir

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mai sigur viitor decât locul meu pe un scaun
La tejgheaua barului „l’Avenir” de pe Bulevardul Circular
al Parisului nu cred să pot avea
În această vâjâială pe porțile circularității.
E chiar destul de bun și schimb cu barmanul Jacques
zilnic Ça va? Ça va!
Între un alcool și un rest de cafea
Eu socotind inutil în gând miile de sticle golite în zeci de mii de cocktailuri ale istoriei
iar el cu spatele la linia de front a sticlelor
din care golul niciodată nu se epuizează
fumând..
Și cum partea sortită mie (de cine?) a curs doar dintr-un număr
infim de sticle și devine sigur că de aici încolo tot mai puține
lacrimi de pure malt vor cădea în paharul meu mă ridic uneori
abrupt să afirm că numai din cifre iese tristețea lumii
ce ne infectează statistic
viermuială debilă a unui timp
cu s***********i palizi.
Să eliberăm – îmi zic – timpul de cifre așa cum metafizica
de la barul „l’Avenir” știe doar de timp ce consumă și se consumă.
Fel
de a păși încăpățânat pe urmele pașilor tăi
dar alături
uitând de sfârșit și de început și uitând de îndată
că ai uitat
cum uitat poate să rămână pe fundul sticlei
un rest de eternitate.
Iar cum cerul gurii mele are memoria scurtă
și îi vine greu să și anticipeze
alcoolurile presupusului viitor
uneori mă întreb
dacă străbunii mei nu au băut cu mulți ani în urmă
anumite paharul pe care destinul ezita
să mi le acorde mie.
Timpu-i substituire..

Iarna cu Fulgere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sufletul presimțea o iarnă adâncă, fulgeră însă în cer,
e o vară bolnavă, soarele galben se scurge pe ziduri,
vorbele tale-mi aduc o durere neașteptată.
Am să ies în grădină cu un braț de altoiuri,
merii se umflă de-o sevă tulbure,
umedul vânt în decembrie răscolește
simțul de mugure, adormitul, simțul de mugure.
Cu un braț de altoiuri mai reci,
mai puternice sub fulgere înghețate,
în frigul durerii.

Poemul Circular

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Despărțindu-ne, îmi lași în pori miligrame din precipitatul misterului care te anunță; iată,
mă cuprinde o epidemie de seară, boală de piele a norilor – muzică violentă.
Intru de-a valma într-un somn apocrif lăsând o parte să te-nsoțească precum o culoare
casnică, pas cu pas în bucătărie unde îți bei cafeaua, sub duș, în iarba de pe tavan care te
răsfață.
Duci o câmpie în mănușile atârnate de gât: ciorile, trenul cu navetiști, tinerețea cea
neglijabilă.
Cine ești tu care te scalzi de două ori în aceleași lacrimi?
Și lacrima cine ți-o taie pe o
lamelă de microscop?
Te presupun în straturile geologice ale aerului cu toată vâlva părului
tău cu tot astigmatismul ochilor mei îndeobște gemeni.
Cine ești tu, cea pe care o pierd
cum numai
Spartacus își pierduse încrederea în feudalismul cel timpuriu, viitorul de aur?
Cine ești tu, echinox al avarului,
secret al planetelor astăzi aliniate
din care popoarele așteaptă schimbări sociale?
Cine ești tu, polen înghețat, încât despărțindu-ne îmi lași în pori miligrame din precipitatul misterului care te anunță?