Dan Botta – Versuri.pro

Un Bucium Sună Departe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Un bucium sună departe, departe,
Tristeţea serii ori a zilei moarte,
Tristeţea vieţii ori a lumii moarte.
E atâta linişte acum, încât parc-ar ninge;
Cine ivărul odăii mele parc-ar atinge,
Cine intră atât de uşor încât nici nu-l atinge?.
O umbră în faţa uşii mele adastă,
Îi văd chipul în seara albastră,
Cu degetul pe buze cum adastă.
Încerc să strig – vocea mi se-neacă-n piept,
Încerc să strig. Aş vrea să mă deştept.
Deşi nu visez, parcă aş vrea să mă deştept.
Liniştea e atât de cumplită peste tot,
Aş striga, m-aş ridica, dar nu pot,
Aş izgoni cumplita umbră, dar nu pot.
Şi ochii mei se pătrund de trista-i faţă,
Şi ochii mei se îneacă în trista-i faţă,
Şi încetul cu încetul mă înfăşoară ca-ntr-o ceaţă.
Un bucium sună departe, departe,
Tristeţea zilei sau a vieţii moarte,
O ştiu, şi gust a vieţii tristă moarte.

Dincolo De

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dincolo de vântul turbat,
De vântul spre care se-avântă-n văzduh ciocârlanul beat,
Bate, zice-se, vântul din Rai.
De boarea lui dulce fulgerat cazi pe plai.
Acolo, acolo m-aş fi suit,
Până-acolo aş fi îndrăznit.

O Amforă Sabină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

O amforă sabină, de virginală galbă, e zona mea: arhaic și limpede pământ,
Septentrionul palid și
Orion, la vânt senină, liniștită de visuri floare albă.
Galere duc, e aur, heraldică fereastră,
Egee cu safirul de indolentă seară: e-Arhipelagul thracic?
Ori poate tu, o clară
Minerva cu
Ideea în flacăra albastră.

XII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

De-ai fi o Basilisă bizantină,
Şi la genunchii tăi de-ar fi să vin,
Te-aş preamări cu numele divin,
Şi nimeni nu mi-ar face nici o vină.
Divin sărutul, gura ta divină,
Şi sânii, unduiosul lan de crin,
Şi coapsa, şi genunchiul tău divin,
Şi coama ta de vis, hiacintină.
Divini sunt ochii, palizi şi adânci:
Un braţ de mare verde printre stânci,
Şi tot ce faci divin e, Basilisă..
O, scaldă-mă în recile-ţi scântei,
Ca stăbătând prin zarea larg deschisă,
În flăcări să-mi iau locul printre zei.

Cantilena

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Moarte era-n putredul val,
Şi-n fundul său mormânt fatal
Celui ce cată alinare
Închipuirii sale amare,
Şi ale cărui gânduri fac
Un rai din acest palid lac.
Edgar Poe.
Drumuri mediane,
Plaiuri şi savane,
Lande monotone,
Lirice Œnone,
Duceţi-mi la vale
Albele ovale.
(Turma nici subtilă,
Nici sublimă, ci
Oaia unanimă,
Clară ca de zi.).
Ceruri paralele,
Duceţi-mi cu ele
Ultim ciobănel,
(Frate mi-e şi el)
Cu ochii preaplini
De-aquatici, trişti crini,
Flautele pline
De limpezi albine.
«Cioban, ciobănel,
Inimă-inel,
De ce mi-ai lăsat
Vârfu-nsingurat?
Nu mai priveghezi
Dreptele amiezi,
Nopţile abstracte,
Astrele exacte,
Culmile lucide,
Pietrele aride? ».
– «Sunt prea viu, prea trist,
Înger trismegist,
De-amiaza pe ţeastă
De seara prea castă,
De stânci detunate,
Reci, halucinate
De seninătate.
(Creier unde ascunde
Apele profunde,
Lacul nins pe frunte…
Creier e de munte! »).
– «Nordic ciobănel,
Tristul meu model,
Cine te aduce
Pe cărări în cruce,
Sub limpedea punte
Cu seara pe frunte? ».
– «Poate, călător
Liricul meu dor,
Stelele de apă,
Umbrele pe pleoapă,
Cornul depărtării,
Muzicile mării!.
(Pe vântiri ascult
Orficul tumul,
Când şi-ardică struna
Fata verde Una
Palidă ca luna. »).
*.
Palide Œnone,
Paludate zone,
Duceţi-mi la vale
Tristele ovale.
(Lunile îndoaie
Seara liniştită,
Salcia de ploaie
Şerpii şui şi-agită.).
Fruntea când amurge
Osul putred curge
Cerul fals difuză
Semnul de ceruză.
Luna verde lasă
Bruma veninoasă.
Îngeri cad, opale
Septentrionale.
– «Ca oglinda-i pal
Misticul oval,
Şi luna subţie
Mâna străvezie,
Şi-n ochii vagi sufăr
Umbre de nenufăr,
Întoarce-te dar
La Gândul-amnar! ».
– «Gerul să se-ntoarcă,
Viul Nord să-l toarcă;
Îndurata Parcă?
Oh, mă cheamă-ntruna
Palida nebuna
Fata verde Una,
Şi-n mine se strânge
Piatra ei de sânge…».
(Rar umblau pe vânt
Iazme ca de steme,
Tremurat pământ,
Vânăt de blesteme!).
Şi-a trecut pe ceaţă
Apătoasa faţă.
Şi-a trecut pe lună
Rătăcita dună.
Cum spre somn dori,
(Floarea mea de-o fi!)
Pajură-fântână,
Nesfârşită stână,
Plaiuri unde mint,
Austral argint –
Putredele ploi,
Lacul vechi din noi,
Acte grele, acte,
Moarte cataracte.
Linişti mari se-ntind
Dăruind, plutind,
Lobi de albă lume,
Somn mirat în spume,
Când s-aprind egali
Crini opheliali.
– «Cioban ciobănel, Limpede inel,
Trupul meu îşi frânge
Ramura-i de sânge,
Părul meu îşi lasă
Verdea nebuloasă,
Limfa mea ascunde
Stele moi, profunde…».
(Cu lacrimă-naltă
Trestii vechi tresaltă
Cununată baltă..
Lespezi mari de apă,
Inima îngroapă,
Lacrima îngroapă.).
*.
Ape albe cresc
În funebru ropot,
Pe când mai ceresc
Tânguiosul clopot:
– «Cioban ciobănel,
Limpede inel,
Trupul meu îşi frânge
Ramura-i de sânge,
Părul meu îşi lasă
Verdea nebuloasă,
Limfa mea ascunde
Stele moi, profunde…»

Lethe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E-o apă atât de lină
Și-atât de tristă este
În palida sticlire
A stelelor aceste.
O apă fără unde,
Adâncă și amară,
Pe care se oglindă
Lacteea Cale rară.
Și râul se desparte
În brațe de ether,
Oglindă de departe
A Căii de pe cer.
Și selele adânci
Și chipul lor himeric
Curg veșnice prin lunci
Albastre de-ntuneric.
În pace luminând
Trec apele sihastre,
Cu dorurile noastre
Se duc etern plângând.
Las’ mantia ta lină
Pe mal, iubita mea,
O mantie mai lină
În floarea-i de lumină
Ne va înfășura.
Și steaua la zenit
Pe față ni se culce,
Doinească nesfârșit
Al apelor grai dulce.
În unde lor cea rece,
Ca cei ce-n ape pier,
În unde lor vom trece
Cu ochii înspre cer.
Și la urechea ta
Șopti-vor mii de stele,
Încet vom luneca
Înfiorați prin ele.
Pe când pe malul trist
Va hohoti de jale
Adâncul ametist
Al florilor din cale.
Ci vino-n apă, vin,
E nesfârșit de lină,
Pe chipu-i opalin
Tenebrele se-nclină.
Încet vom rătăci
Alături tu și eu
În apele pustii
Călătorind mereu,
Călătorind în ceață
În trist’ Lacteea turmă,
Cu stelele în față,
Cu stelele în urmă.
Ne vom topi curând
În ale apei plete,
Ne-am despleti curgând
În nesfârșitul Lethe.
Și vom visa mereu
Acelaș alb abis
În care tu și eu
Vom fi un singur vis.

Nici Azi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nici azi nu-mi aduce nimic lumina, / Și timpul sfârșește în gând și-așteptare, / Voi ... →

Umbra Ta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Acum moare jarul în vatră / Și jerbe de flăcări se-nchid, / Dar inima, inima ... →

Muge Adânc un Cerb în Codru (Variație)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Muge-adânc un cerb în codru,
Codrul freamătă adânc,
De vânt crengile se frâng,
Muge-adânc un cerb în codru,
Muge-adânc și nu e modru
Gândurile să-mi înfrâng.

Muge cerbul singuratic,
Echo duce tânga-i lung,
Glas de bucium lung-prelung;
Peste codrul singuratic
Cade viforul tomnatic,
Nu pot jalea să-mi alung.

Muge-un cerb, Diana Doamna
Lui din ceruri se întristă,
Plânge-n nori ca-ntr-o batistă,
Muge cerbul. Nicicând toamna
N-a mai fost atât de tristă.

Cornul Mării, Cornul Serii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfășoară
Într-o horbotă ușoară;
Umbra serii de vioară
Crește-n liniștea adâncă.
Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.
Strălucește în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soția
Sufletelor în pierzare.
Țipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra crește ca o floare,
Ca o floare-amețitoare,
Apa, -n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.
De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei și-al pierzării!