Carl Sandburg – Umeri Albi
De umerii tăi albi,Îmi amintescȘi de tremurul lor când râdeai –Râsul stins,Tremurul dulceAl albilor tăi umeri.
Carl Sandburg
Carl Sandburg – Amurgul Bizonilor
Nu mai există bizoniȘi nu mai există nici cei care văzură bizoniiCei ce văzură turmele lor fără de numărcum treceau pustiind în pulbereiarba preeriei și-apoi, aplecândcapete negre, băteau din copiteînvăluiți de somptuoasavâlvătaie-a amurguluiNu mai există cei ce văzură bizonii.Și nu mai există bizoni.
Carl Sandburg – Vântul pe Drum
Fiecare zi e o zi trecută.L-am tot așteptat pe mâineȘi n-a mai venit niciodată.Nisipul plajei e spălat de valuriȘi noi îl atingem ușor și ne scriemNumele noastre pe el.Nisipul pleacă, vineȘi nu e nici mâine, nici ieri.Totul e-acum.Carl Sandburg – Cele mai frumoase poezii
Carl Sandburg – Doi Pești
Cei doi pești când își vorbiră,Vorbirea lor fu purpurie.Într-o cupă s-au întâlnit,De aer de aur topit.S-au legănat într-un arcDe șapte curcubeie sclipind într-afară.Într-o grotă înotat-auDintre sute altele.Și-ntr-o verde pulbere de pufȘi-au scuturat aripile.
Carl Sandburg – Rugă De Oțel
Așază-mă pe nicovală, Doamne,Lovește-mă cu ciocanul și fă din mine-o rangă.Lasă-mă să pătrund prin vechi, năruite ziduri,Lasă-mă să dezgrop și să-nlătur vechi temelii.Așază-mă pe nicovală, Doamne,Lovește-mă cu ciocanul și fă din mine-o scoabă.Împlântă-mă-n grinzile ce susțin un zgârâie-nori,Ia nituri înroșite-n foc și fixează-mă-n grindadin mijlocCa să fiu cuiul cel mare ce prin albastre nopți,Spre stelele … Citește mai mult
Carl Sandburg – Gata de A Ucide
Sunt zece minute de când o contemplu.Am trecut și-nainte pe-aici reflectândși-ntrebându-mă.E statuia de bronz a unui vestit general,călare, purtând un drapel, un revolver și o spadă.Îmi vine s-o sfărâm prefăcând-o într-un mormande fier vechipe care să-l ducă apoi la gunoaie.Vă spun deschis,După ce fermierul, minerul, vânzătorul de prăvălie,muncitorul uzinei, căruțașul, șoferulvor avea fiecare-o statuie de … Citește mai mult
Carl Sandburg – Biografie
O biografie, domnilor, ar trebui să înceapă cu răsuflareaunui om,când prima oară ochii lui întâlnesc lumina zilei, apoi– scotocind – să meargă până la moarte, când lumina zileis-a dus.Biografia ia astfel atunci sfârșit, doar dacă nu răstornicumva ordineași nu începi cu moartea, scotocind îndărăt, până lanaștere, deschizândviața ca pe-un sicriu și ducându-te în urmă către … Citește mai mult