Aron Cotruș – Versuri.pro

În Urma Armatelor Grozave

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Prin inima cetății străvechi, pline de slavă,
Unde trecuse Moartea, cu noaptea ei grozavă,
Se plimbă mândru Satan cu negrele-i stafii,
Și tristele patrule adorm pe străzi pustii.
Se plimbă mândru Satan și râsu-i se revarsă,
Printre ruine moarte, peste cetatea arsă!
Armatele grozave se afundară-n stepe,
Iar corbii trec în stoluri cu sânge să se-adepe,
Și peste tot cuprinsul, în urma lor acuma,
Sunt regi atotputernici: dihaniile și ciuma.
Azi, nime nu mai merge-n biserici și-n lavre,
Căci în cetatea moartă nu sunt decât cadavre.
Iar mutele patrule, adese-n furii grele,
Nebune schimbă focuri, luptându-se-ntre ele.
Pe străzi lugubre, pustii, însângerate,
Se-ntinde ca o apă o grea pustietate,
Se-ntinde ca o apă și-n nopțile pustii,
Înviie toți oștenii căzuți în bătălii
Și urcă-n palate și-n teatrele cu faimă,
Unde stafii în coruri, macabre arii-ngaimă,
Când miezul nopții bate
Și umple de ecouri satanica cetate
În care stăpânește o ne-nțeleasă spaimă.
Și trec, și trec în noapte, pe străzi pustii,
Sărmane vieți schimbate de moarte în stafii,
Și trece mândru Satan, și-ursuzi în urma lui,
În haite, trec alene câini bolnavi de sătui.

Munții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În frământări aprinse, în lupte uriașe,
Unind într-o sforțare puterea voastră toată,
Cotropitori, odată,
Ați spart pământul aspru ce v-a ținut în fașe,
În coaja lui tirană, în carnea-i milenară.
Și-ați țâșnit spre cer — revolte uimitoare —
Să împietriți pe veci, în drumul către soare.
Ca voi, o munții mei,
Am sângerat zadarnic, m-am opintit mereu,
Ca dintr-o strâmtă ocnă să scap odată din mine:
Să ies, să scap, să fug,
De piedica-mi de humă, de-al cărnii mele jug
Despotic, zilnic, slut și-omorâtor de greu
Și străbătând, în voie, nemărginirea oarbă
Cu sufletu-mi ce totul râvnește să absoarbă,
Să mă înalț — sălbatic, statornic curcubeu —
În setea-mi de lumină,
Cu creștetul în nouri, »
Ca voi,
Dușmani și prieteni,
Munții mei!

Patru Opinca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Io,
Patru Opinca,
plugar fără plug,
ciurdar fără-o vită,
îmi duc viața năcăjită,
fără strâmbătăți și vicleșug
și bruscul de muceda pită
mi-l plătesc cu sânge din belșug.
o vorbă a mea-i ca o mie.
am slujit cu cinste și omenie
satului
și împăratului.
de sărac ce-s toți câinii mă latră
și seara când pe uliți trec domol,
nu mă așteaptă la nici un podmol
fete mari cu țâțe ca de piatră.
sapa mea mușcă, rupe adânc
dar nu-mi aduce nici doară cât mănânc.
la secere.
nime nu se ia cu mine la-ntrecere.
Coasa ca a mea în țara toată nu e.
sprintenă trece prin ierburi ca de cue.
Io,
Patru Opinca,
ce-ntre-atâtea moșii n-am doar o șirincă
înfrunt strâmbele legi și năpasta
și-n răsmerița ce-n mine crește
sudui vârtoș, mocănește
și scuip pe toată rânduiala asta.

Neguri Albe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din fumul ăstor vechi cetăți mișele,
Din prafuri groase, reci,
De muzee, de străvechi biblioteci,
Cu porniri sălbatice, rebele,
Făr-a mă opri prea mult la vreo răscruce,
Mă duc,
Spre landele nemărginite,
Spre codrii uriași și cântători ai libertății mele.
Pentru-a ieși la larg în grabă, iau drumul cel mai scurt, ce duce
Peste închise, îngrijite, vechi grădini,
Cu statui îmbătrânite și faimoase,
Rup garduri,
Calc prin straturi și pe flori,
Arunc cu pietre-n pomi, de parcă-aș fi la mine-acasă
Și trec –
Că vor cărți, c-or blestema atâția-n urmă mea
-Ce-mi pasă!

Pe Pusta Lacului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Plâng vânturile..
Mânjii se joacă și nechează,
Și pusta-ntreagă plânge în dulce-a după-amiaza,
Iar iepele robuste
Pasc leneșe-n răcoarea nemărginitei puste..
Trec leneșe în soare, cu pași mărunți, superbi,
Și din belșugul verde al fragedelor ierbi,
Brusc capetele mândre și le ridică-n zare,
Ca niște voluptoase femei de viță mare..
Prin pulberea solară, ca subt vrăjite panze,
Neastâmpărate-aleargă strălucitoare mânze..
Sălbatice, aprinse, capricioase mânze..
Le-mbată zarea albă și vântu-ațâțător..
Zefiri răsfață coama pe gâturile lor,
Le umplu de fior..
Și ele-aleargă-aleargă
Și se opresc apoi,
Pentru-a porni din nou, cu pași tot mai vioi..
În carnea-nfloritoare, porniri nebune ard
Și ca fardate straniu c-un nestatornic fard.
Lucesc în ceasul astor însângerări solare..
Pe pusta necuprinsă, cu iarba grasă, -naltă,
Aleargă furtunatic,
Aleargă mânze una mai mândră ca cealaltă..
Se-ntorc și pleacă iarăși în salturi tot mai vii.
Parc-au scăpat din stranii, nomade herghelii..
Din când în când în fața-mi s-opresc..
Și – măiestoase,
Dulci, mă privesc asemeni femeilor frumoase..
Și-uimit rămân cuprins de-o-nfiorare veche,
Ca-n fața unor vii statui fără pereche..
August anină-n coame multicolore jerbe,
Iar vântu-ațâță pofte în mânzele superbe.

Groza Ticălosul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ne-aleargă năprasnic sângele-n vine, / cuțitul foametei ajunge-ne osul; / doar sluga lui Vîșinski spune ... →

De-Ai Ieși Din Mormânt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De-ai ieși din mormânt între noi
Și-ai vedea atâția moți zdrențuroși pe munții goi
Și neamul întreg flămând ca acu,
Ce-ai zice, Horia, tu?!..
Te-ai jelui, ai doini din fluier,
Ori ai da un nou, și lung, și roșu șuier,
Munții toți să se cutremure,
Liftele câmpiei să tremure,
Să le vezi îngrozite, de pe culmea-ți săracă,
Din ale belșugului târguri cum pleacă?!..
De-ai trăi tu
acu,
Ce-ai face, Horia, cu mișeii ce vând
norodul flămând?!..
Nu ți-ar veni să-i cauți pe toți,
De gâturi să-i scoți,
Din paturi, de la cini, de la prânzuri,
Și-n mijlocul piețelor celor mai mari,
Ca pe cei mai mișei tâlhari,
De limbă să-i spânzuri?!..

Pe Pustă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Plâng vânturile..
Mânjii se joacă şi nechează,
Şi pusta-ntreagă plânge în dulcea după-amiază,
Iar iepele robuste
Pasc leneşe-n răcoarea nemărginitei puste..
Trec leneşe în soare, cu paşi mărunţi, superbi,
Şi din belşugul verde al fragedelor ierbi,
Brusc capetele mândre şi le ridică arare,
Ca nişte voluptoase femei de viţă mare..
Prin pulberea solară, ca subt vrăjite pânze,
Neastâmpărate-aleargă strălucitoare mânze..
Sălbatice, aprinse, capricioase mânze..
Le-mbată zarea albă şi vântu-aţâţător..
Zefiri răsfaţă coama pe gâturile lor,
Le umplu de fior..
Şi ele-aleargă-aleargă
Şi se opresc apoi,
Pentru-a porni din nou, cu paşi tot mai vioi..
În carnea-nfloritoare, porniri nebune ard
Şi ca fardate straniu c-un nestatornic fard.
Lucesc în ceasul ăstor însângerări solare..
Pe pusta necuprinsă, cu iarbă grasă, -naltă,
Aleargă furtunatic,
Aleargă mânze una mai mândră ca cealaltă..
Se-ntorc şi pleacă iarăşi în salturi tot mai vii.
Parc-au scăpat din stranii, nomade herghelii..
Din când în când în faţă-mi s-opresc..
Şi – majestoase,
Dulci, mă privesc asemeni femeilor frumoase..
Şi-uimit rămân cuprins de-o-nfiorare veche,
Ca-n faţa unor vii statui fără pereche..
August anină-n coame multicolore jerbe,
Iar vântu-aţâţă pofte în mânzele superbe.

Cântecul Libertății

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Gata, ostași de ne-nfrânt
cu cei deopotrivă cu noi:
Pe-ai Rusiei capcani și strigoi
să-i ștergem de pe pământ.
Gata, voinici de oțel!
În stepe și-n tundre de ger
ne-așteaptă mulțimi, care pier
ca-ntr-un amarnic măcel.
Ne-așteaptă popoare întregi,
ce-n țările baștinei lor
de sdroabă și foamete mor
de groază și fărădelegi.
Ne-așteaptă în zarea de foc
Carpații, ca niște părinți
cu piepturi și cu brațe fierbinți
de-atât de cumplit nenoroc.
Și muți, cu cuțitul la os
robi pe pământul străbun
ne-așteaptă bieți semeni, ce-și pun
încrederea toată-n Cristos!
Dar zornetul lor de cătușe
sună-a furtună-n galop,
a crâncen galop prin potop
prin țara strămoșilor duși.
Din Danzig la Vladivostok,
din Zagreb la Cluj și Shanghai,
pe-oriunde de vaere dai,
de lanțuri și de cnúturi de foc.
Gazi aspri, cu rânjete reci,
duc oameni netrebnici și goi,
ce-așteaptă, cu văzuri de sloi
glonțul, care culcă pe veci.
Iadul lui Ivan cel Cumplit
plumbi are și avea-va destui,
pentru fruntea și ceafa oricui
în țarcul cu foc îngrădit.
În mers, voi voinici de ne-nfrânt,
spre-al stepelor puhoi de noroi!
Darji calcă alături de noi
ostași de pe-ntregul pământ!
În mers spre Rusalii de foc
c-o turmă și-un singur stăpân;
spre cei ce-n picioare rămân;
să schimbe nenorocu-n noroc.
Veni-vom pe rând înapoi
cu gândul și cu frunțile sus,
nu ca atunci când ne-am dus
cu Mările Negre din noi.
În cântece iuți haiducești
cu pieptul și cu creștetul gol,
intra-vom ca duși de parjol,
în Praga și-n București.
O, Baltica! O, Pont Euxin!
Pe aripi de pajuri, curând,
vom trece sub ceruri, cântând:
cruci să-mplantăm pe Kremlin!
Lungi stele și fulgere noi,
cum altele n-au fost și nu-s,
prin gol arunca-vom de sus
în Rusia de glod de sub noi!
Din Dunăre și până-n Urali,
vedea-vom, prin nouri zburând,
izbite de-un crâncen orand
în fuga, ostiri de muscali.
Vom sparge ale iadului porți
și roșiile zăvoare și uși,
și Uralii de grele cătuși,
ce-n trup, Europa, tu-i porți!
Ca mâine, duși parcă de vânt,
vom pune-un năprasnic picior
în inima Moscovei lor,
cu-ostași de pe-ntregul pământ!
Și-n strâmba lor lume pe dos,
vedea-vom cum lanțuri se rup
scurt de pe-al Rusiei trup,
de beznă și de racile ros.
Și-n groaznicul lor povârniș,
cu cuget fățarnic ori drept,
cruci albe și-or pune pe piept
muscalii cu văzul cruciș.
Ca după porunci de nou rost
vedea-vom cum țări se desfac
ca după boli fără leac,
din putreda Rusie ce-a fost.
Și ca de pe-un alt Ararat,
după potopul de plumbi,
zări-vom în stoluri ai Romei porumbi
peste pământul descătușat.
Peste roșul și sterilul noroi
boit de călăii trufași,
Isus cu albii, nevăzuții lui pași,
pași-va noptatic alături de noi!
În inimi, în gânduri și-n suflet cu El
vom arunca în văzduh
cu armele Craiului-Duh
ziduri și temniți de beznă și-oțel!
Și-n frunte cu Arhanghelul Lui,
cu bocanci ferecați ca pe pod
vom duce prin marea de glod,
pâine și pace oricui.
Scurt vom opri cel prădalnic puhoi
dela un pol pan’ la celălalt:
l-om arunca înapoi dintr-un salt
cu Romele albe și aspre din noi!
În marș uriaș, de ne-nfrânt
spre-ale soarelui porți de acuși:
Ai Rusiei Urali de cătuși
în praf să-i prefacem și-n vânt!
Madrid, 1952

Am Înflorit Întocmai ca Un Măr

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am înflorit întocmai ca un măr în vântul aspru şi
fugarnic,
am înflorit cum totul înfloreşte –
zadarnic..
M-au izbit atâtea aspre, repezi, trecătoare vijelii,
şi dacă m-am bocit sau stat-am împietrit şi mut,
n-am câştigat nimic, nici n-am pierdut..
Oricât ne-am zbate, cât ne-am opinti,
ca mâine toţi, la fel, ne-om întâlni,
în tăcerile de vecinicii,
frate vierme!…