Agatha Bacovia – Versuri.pro

Dar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Coloană de lumină în azur,
Mi-i gândul tot mai proaspăt și mai pur.
Îl dăruiesc din slăvi, de pe pământ,
Ca cel mai avântat din câte sunt.
Lumina-i grea din zări să se resfire în largi eșarfe de iubire
Că anii mei aproape-s de sfârșit?
Cât de aprins e ceru-n asfințit!

Iubitule

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Iubitule, prin catifeaua mâinilor mărunte,
Îți aud tăcerea gândurilor de sub tâmple,
Tăcerile dureroase și crunte,
Efigii în argintul de pe frunte.
Iubitule, mă apropii de durerea singurătății tale,
Ca de un altar cu potire de jale,
Cu evanghelii de uimire,
Cu tot ce este deznădejde în iubire,
Cu tot efemerul surâs al unei amăgiri,
Când în amurguri de extaz ne ceream fericiri.
Fericirile care ni le-am dat.
În ele vremea s-a răzbunat,
Încrustând în obelisc de durere,
Inspirație, visuri, himere.

Nu A Murit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu a murit cu tine și trecutul.
E lângă mine viu, nemuritor.
Îl țin pe brațe, îl dezmierd cu șoapta
Din rare bucurii ce-adânc mă dor.
Nici mângâierile n-au mers cu tine,
Sunt pe obrazul meu, pe ochi, pe mâini.
Oftatul tău, surâsul blând și plânsul,
Pe-al meu prezent sunt aprigii stăpâni.
Nu! n-a murit cu tine și trecutul!
Îl port pe brațe ca pe-un sfânt trofeu.
L-am dus de mână ambii-n orice clipă,
Astăzi, îl duc, cernită, numai eu.

Împreună

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ne întâlnim, iubite, -n orice clipă,
Deși te-ascunde-a morții grea aripă.
În fiecare lucru-atins de tine,
Trăiești cu frământarea grea din mine.
Prin amintirea ce te poartă viu,
Grăiesc cu tine-n clipa care scriu.
Și retrăirea asta minunată,
M-ajută să-mi duc viața-ndoliată.
Să te slăvesc prin rime în lungi șire,
Cum m-ai slăvit în lunga ta iubire.

Închinare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Din huma grea de germeni
Se-nalță rodu-n muguri…
Prin arbori urcă seva
Sub cerul ars pe ruguri…
În zvon de primăvară
Sclipesc prin ierburi flori,
Sideful înserării,
Plutind prin puf de nori…
Chemări cu ritmuri sfinte
Sub cerul larg se-aprind…
Amurguri arse-n zare
Cu flăcări le cuprind…
Tu ești tot mai departe
De mine mai străin…
Și nu știu, Primăverii,
Sau ție, mă închin!

Salcâm Înflorit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mi-aduce vântul
Miros de salcâm,
Miraje de pe-al viselor
Tărâm.
Luceferii sclipesc
Pe cer
Și, sub al stelelor
Mister,
Visez că suntem
Iar sub clar de lună,
Ne spunem versuri
Împreună
Și ne-nălțăm
Cu gândul tot mai sus,
Acolo, unde tu
Te-ai dus.

Timpul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În clarobscur
Conturul lucrurilor
Devine diafan.
Ochiul surprinde
Numai umbra lor,
În nestăvilita curgere
Anii se estompează
La fel.
Prin clarobscurul
Amintirii
Ei ne întorc spre
Ieri,
Sau ne alungă
Spre mâine.
Umbre, penumbre,
Totul curge.
Timpul nu cunoaște odihnă
Și viața ordonă mereu:
„Înainte!”

Tresar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Aud portița.
Tresar,
Ies să deschid.
Nu ești tu,
Nu!
Mă întorc singură.
„Nu!” „Nu!”
Spun toate volumele
Tale,
Toate lucrurile
Din odaie.
Odaia însăși
E un mare: „Nu!”.
Iar timpul
Plesnește
Ca o păstaie.

Balada Cetății București

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

S-a-nveșmântat în haine albe
Cetatea negrelor
Păcate.
Suavii fulgi
De hermelină
Pudrează turnuri
Și palate.
Acolo, crima
Și desfrâul,
În aur, minciuna
Și-ascunde,
Acolo, jalea
Din colibe
Nu „deranjează”,
Nici pătrunde.
Pe mândre turnuri
Crenelate,
Se-aștern dantelele
De gheață,
Ca un surâs
Depus de iarna
Pe veci
Paradoxală.
Viața
Din purpură
Și echipagii,
Desfrâul triumfând,
Sfidează,
Pe când de foame
Și de geruri,
Nefericiți
Agonizează.
—
Cetate cu păcate
Negre,
De-a pururi
Fără de dreptate!
Veștmântul alb
E-o ironie
Pe fruntea-ți
Neagră de păcate.
Fermecătoarea
Hermelină,
În care te-nveșmânți,
Cetate,
Accentuează
Tot mai straniu
Năframa
Negrelor păcate.

Amanții Mei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Amanții mei
Sunt cărțile-nțelepte,
Amanții mei sunt vechi
Autori,
Cu ei ades
Am împărțit orgia
Din asfințitul serii
Până-n zori.
Și pasiunea mea
Este voința
De-a mă trudi
Pentru-o idee mare.
De-a risipi
Și ultima putere
Ca visul sfânt
Să aibă întrupare.
Plăcerea mea
E-n noaptea solitară,
Când obosită
De-a vieții trudă,
Rămân uitată-n
Trista mea odaie
Și pot să plâng
Ca nimeni să m-audă.
Nu pot ceti
În taina grea a vieții,
Atâtea noi adâncuri
Se ascund!
Dar înțelesul ei
Prin suferință
Îmi pare mult mai larg
Și mai profund.
Amanți sublimi,
Visare, poezie
Și tu, durere
Ce m-ai oțelit,
Prin voi am învățat
Ce este viața,
Prin voi m-am înălțat
Și-am biruit.