Arssura feat Adriana – N-Am Să Plec, Mama!

Viața bate filmu’. Nu m-a iertat nici pe mine.
Mereu am visat cu ochii deschiși că poate va fi loc de mai bine.
Am mers mai departe, chiar dacă mi-aș fi dorit
Să fac transplant de amintiri c-unu ce-a trăit fericit.
Însă acum sunt călit! Mama, n-am teamă, sunt pregătit!
Îmi ziceai să repet pentru școală, eu repetam versuri pe beat.
Nu am să plec ca un laș, eu n-am uitat că-s român,
Că-s lucruri mult mai importante ca banii! D-aia rămân!
Știu c-aici sunt cei ce visează să ajungă-n Ibiza,
Cei care mușcă din covrig cu poftă, cu gândul la pizza,
Cei care știu că suntem conduși de cei ce fură,
Cei care nu mă-ntreabă de ce-am ochii plini de ură.
Sunt născut în iad, dar focul din mine arde mai tare!
Născut să-nving aici, nu să fug peste hotare.
Sunt oaia neagră care-a tot lăsat în urmă turme.
Mulți au rămas în urmă doar ca să-mi calce pe urme!

Refren:
Nu am să plec, mama!
M-ai învățat să n-am teamă.
Chiar dacă viața-i grea aici, nu fac din asta o dramă.
Sunt pregătit să reușesc așa cum ți-am promis,
Chiar dacă am doar un pix, o foaie de hârtie și-un vis!

Credeam că dacă plec de-aici altundeva va fi mai bine,
Da’ probleme există-oriunde dacă-s cu voi sau doar cu mine.
E-adevărat, am vrut să plec, visam să fug, îmi era greu!
Dar oare unde să mă duc când doar aici am ce vreau eu?
De ce să las în urmă tot când eu nu vreau să uit nimic?
Și cum să-ncep o nouă viață dacă de jos nu mă ridic?
Nu am fost laș ca să fug, am preferat să merg încet,
Da’ ocupați să m-ascultați, mi-ați desenat un fals portret!
Aș vrea să-ți mulțumesc pentru tot, mama!
M-ai învățat să lupt, să cânt, să fiu și să n-am teamă,
M-ai ajutat să îmi doresc să fiu puternic oricând,
Chiar și-atunci când alții m-au doborât la pământ.
Mi-ai arătat ce-nseamnă să iubești până la cer,
Până nu dau, chiar dacă n-am, la altul să nu cer
Și să nu sper că va fi bine când mai rău de-atât nu e..
Nu vreau să plec de-aici doar ca să fiu mai departe!

Refren:
Nu am să plec, mama!
M-ai învățat să n-am teamă.
Chiar dacă viața-i grea aici, nu fac din asta o dramă.
Sunt pregătit să reușesc așa cum ți-am promis,
Chiar dacă am doar un pix, o foaie de hârtie și-un vis!

Nu am să plec din țara asta plină de gropi și vise,
Plină de snobi ce vor să fie piese interzise,
Plină de tarfe și pești.. Știi prea bine că nu-s povești!
Oameni falși că nu mai știi de cine să te ferești.
Am învățat să lupt ca să șterg rușinea măcar
Că România e-o curvă pe-al Europei trotuar.
Am învățat să zâmbesc când toate-n spatele meu stăteau:
Rele, belele și-acele cățele ce mereu de inimă mă mușcau.
N-am să plec afară pentru sume mari să muncesc!
Ce folos au banii dacă nu-i împart cu cei ce-i iubesc?
Am doar o muzică-n sânge și-inima bate-n ritmul ei.
Când porțile se-nchid ea de pe portativ îmi oferă chei
Și deschid orice drum ca să fiu fericit
Când alții se uită la ceas să vadă cât mai au de trăit.
Sunt pregătit să reușesc, chiar dacă pare un vis,
Iar dacă mâine mor, știu că rămâne-n urmă ce-am scris!

Refren:
Nu am să plec, mama!
M-ai învățat să n-am teamă.
Chiar dacă viața-i grea aici, nu fac din asta o dramă.
Sunt pregătit să reușesc așa cum ți-am promis,
Chiar dacă am doar un pix, o foaie de hârtie și-un vis!

Sensul versurilor

Piesa exprimă hotărârea de a rămâne în țară, în ciuda greutăților, datorită legăturilor puternice cu familia și a dorinței de a schimba lucrurile în bine. Este un omagiu adus mamei și valorilor pe care aceasta le-a insuflat, precum curajul și perseverența.

Lasă un comentariu