Pare totul roșu-n jurul tău de parc-ai pierde sânge
Vorbe dure-nfipte-n suflet de tovarăși, nu plânge
Mulți te desenează din bârfe micionoase, proaste
Tre’ să te aduni pe tine, n-ai nevoie de-o oaste
Pare galben când gelozia arde pe la spate
Și vezi numai negru când cei care-s buni sunt pe moarte
Albastru e cerul care-l priveai mirat de mic
Acum nu-ți mai pasă dacă e sau nu nemărginit
E verde când o arzi chill cu ai tăi și ești rupt
Dar când se duce fumu’ apar discuții care-a pus mai mult
Gri sunt zilele când te îngropi în datorii
Și roz e c***a aia de viață ce tot cere zi de zi
Parcă mai multe, parcă nu-i de-ajuns că vei muri
Și maro-i norocu-n care calci degeaba să-ți revii
Alb e steagul ce-l urăști și nu-l vei arăta
Că ești soldatul ce n-a învățat să se predea
Oricât ai fi de bun și-ncerci cu toți să nu fii rău
Mulți vor spune că defapt nu e nimic de capul tău
Dar știi că orice-ai face lumea nu o vei schimba
Și vezi că e mai bine când nu-ți pasă de ce zice ea
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă cu greutățile vieții, folosind culori pentru a ilustra diferite emoții și experiențe negative. Mesajul principal este despre acceptarea faptului că nu poți schimba lumea și că uneori este mai bine să ignori opiniile celorlalți.