Arghio – Prada de Război (Remix)

Cu toate că noi nu mai suntem doi
Încă te gândești la noi, ce situație e între noi.
Afisăm să ne vedem, totul punem pe Facebook
Tot ce e legat de noi, de la freză la papuc.
Yeah, timpul trece nu așteaptă,
Și ne-am promis că noi aici n-o să fim niciodată
Vorbe la poartă, plimbări pe stradă
Șoapte la ureche, doar moartea să ne despartă!
Știi, eu știam de la început
Dar te-am lăsat să mergi pe drumul pe care ai vrut
Nu-mi pasă de el, îmi pasă doar de tine
Și-atunci când ești cu el știi că gândul ți-e la mine
Nu te contrazice, te-am citit ca pe o carte
Ciupeste-mă în caz de nu crezi că-i realitate
Ce ne desparte sunt faptele tale
Rămânem prieteni cu beneficii fiecare.
E doar o altă zi în care ne dorim
Să ne sunăm unu pe altu și să ne-auzim
Să ne iubim atunci când ne întâlnim
Să fim doar amândoi până când o să murim. (x2)
Acum e timpu, vorbim față în față
Ne-am săturat să ne tot vorbim de la distanță
Timpu e scurt, am și eu pe cineva
Care din clipă-n clipă va suna la ușa mea!
Da suntem prinși în amintiri, fotografii
Și ne purtăm ca doi adulți deși suntem copii
E liniște, n-avem cuvinte nici unu
Și ne pierdem respirația sau vorbesc eu ca nebunu
Se face cald, nu vorbim, ne dezbrăcăm
Și-acum ne încărcăm nicidecum nu ne-mpăcăm
Știi, treaba ne va afecta
Și oricare dintre noi va fi la ușa altuia
Yeah.. Suntem ok nu ne afișăm
Da știi că vine ziua-n care separat plecăm
Se va afla de noi, toți vom suferi atunci
Dacă ajungi să ții la el va fi prea târziu să plângi.
E doar o altă zi în care ne dorim
Să ne sunăm unu pe altu și să ne-auzim
Să ne iubim atunci când ne întâlnim
Să fim doar amândoi până când o să murim.

Sensul versurilor

Piesa descrie o relație complicată, plină de amintiri și secrete, în care partenerii sunt prinși între trecut și prezent. Ei se luptă cu sentimente contradictorii și cu teama de a fi descoperiți, realizând că alegerile lor vor avea consecințe dureroase.

Lasă un comentariu