Yeah. Lexura.. Danez.. împreună cu Jepcar pe 2005.. sunt aici să vă explice că prietenii nu înseamnă absolut nimic.
Prietenii nu sunt ce par a fi
Se gândesc la conspirații
Cum să te jignească
Sau te înjosească față de alții
Iar mulți din cei care-ți pun bețe-n roate
Întâi sunt prieteni, apoi te dau la o parte
Sunt pierdut, încerc să mă regăsesc în trecut
Gândindu-mă la ce-am avut și ce-am pierdut
Prea multă invidie se naște în fiecare gest
De aceea se ajunge la priviri reci
Și crime cu mare preț
În fiecare om văd acel zâmbet grotesc
Acél gând măreț, acel foarte mare dispreț
Ajungându-se la suflete îngropate sub o mare de păcate
Pentru ei veșnice luni înnorate
Iar stelele sunt întunecate
Ne ascundem după defecte
Ca faptele noastre să pară perfecte
Scopul: să nu părem ce oglinda vrea să reflecte
Gândirea mi-e felinar
Ce-mi luminează calea în al vieții calvar
Iar sufletu mi-e hotar învăluit de gust amar
Vestind lumii frică
Ultimu fir de nisip ce se scurge-n clepsidră
Și-mi amintesc iar descrierile din Apocalipsa
Poate universul în care trăim e-o camera virtuală
Poate moartea e următorul pas în lumea reală
Nu înțeleg: oamenii înțelepți se luptă cu propriul destin
Vrând să aspire la vreun ideal divin
Dar de-a lungu’ timpului oamenii ca ei
Au fost persecutați, n-au fost apreciați
Au fost acuzați de oameni înapoiați
Războaie peste războaie
Cadavre peste cadavre
Câștigul: inimi frânte de minți bolnave..
[Refren]:
De-aș fi jepcar aș lua cu japca ce tovarășii mi-au dat
Agonie după extaz, eșec necalculat
E nevoie de jepcari să șteargă lacrimile reci
De pe fețele cu semne ce rămân pe veci
[x2].
Proiecte, dar conducătorii sunt doar marionete
Manipulate de așa-ziși zei
A unei lumi prea întunecate
Legați la ochi deși vedem că orbii din ’98 ne-au dat dreptu de a vorbi
Chiar de suntem muți ca un surd ai impresia că vrei să ne asculți
Sensul explicat în prea puține rânduri
Când adevărul dăinuie în prea puține gânduri
Dovezile că extratereștrii există
Dar că sunt ascunse de puterile ce creează prin conspirații ascunse
Scuze, dar România a ajuns un Iad, un foc ce ne mistuie
Al vieții scop, ne-ar mai trebui un Noe, o arcă și-un potop
Iar noi cream arme de foc pt ale războiului câștiguri
Dar nu ne dăm seama că ne distrugem singuri [singuri..].
[Refren X2].
Zece ani am încălzit la piept un șarpe hain și crud
Nici nud n-aș fi rămas atât de rece și ud
Simt că mă scufund adânc în, pătrund în trecut
Veninul de reptilă m-a rănit, dar m-am cusut
Am trecut peste familie de n ori
Am căzut deși mă ridicasem până-n nori
Am crezut că acel animal personificat
Îmi e aproape, însă m-a trădat, m-a înșelat.
Am devenit bărbat fără să vreau, dar n-am să las
Nici o carte din mâna mea decât un as
În impas de-aș fi sunt curios, cine m-ar scoate
Poate cei ce mi-au dat viața căci prietenii mi-ar sorti moarte.
[Refren X4].
[BlanK&kya]
Sensul versurilor
Piesa exprimă deziluzia față de prieteni și societate, sentimentul de trădare și invidie omniprezentă. Artistul reflectă asupra trecutului și a pierderilor, simțind că lumea este un loc întunecat și plin de pericole.