Anton Pann – Despre Prostie Iarăși

Un neghiob cu totu, -n vremea mai demultă,
Ca să-și ia nevastă făcând și el nuntă,
De masă, bucate în gând îi venise,
Dar cu ce să fiarbă de loc nu-ngrijise.
Socrul, ca și dânsul, văzând că nu-s lemne,
Aleargă la horă pe tineri să-ndemne,
Strigând: – Cine este mai voinic de ducă,
Se meargă îndată, lemne să aducă?
Ginerele sare, ia car şi secure:
– Mă duc eu, răspunde şi pleacă-n pădure.
Ajungând se uită la un copaci mare.
– Să-l duc întreg, – zise – ce de mai haz are!
I-aş face îndată pe toţi ca să-mi zică:
„Hop o dată, măre! ce mai ginerică!”
Dar numai el singur în car cum să-l suie?
Ş-îi veni în gând carul alături să-l puie,
Ca tăind să-l culce, drept în car să cază
Şi aşa să-l ducă, nuntaşii să vază.
Făcând dar el astfel şi tăind stejarul.
Cum căzu, îndată îi turti jos carul.
Acum ce sa facă? Fluieră, priveşte,
Ş-ntr-o parte ş-alta stă şi se suceşte!
Văzând că nu-s boii, să-i caute pleacă,
Cu securea-n umăr şi cu hârca seacă,
Şi nemaigăsindu-i, că i-a pierdut crede;
Iacă ş-ntr-o baltă nişte raţe vede.
Nu-i venea prin minte că o să mai paţă,
Azvârli securea să dea într-o raţă.
Nu înnemereşte, raţele zbor, scapă,
Şi securea cade bâldâbâc în apă.
Pe loc se dezbracă, se aruncă-n baltă,
Negândind nerodu c-o să paţă ş-altă.
Pe când el cu totul se da-n afundare,
Să scoată securea din apa cea mare,
Vine oarecine în ascuns, în taină,
Ş-îl fură de-l lasă fără nici o haină.
După ce rămase gol numai în piele,
Privind împrejuru-şi văzu floricele,
S-a pus să culeagă zicându-şi: «Nu-mi pasă,
Cu mâinile goale tot nu merg acasă »
Ş-aşa numa-n piele se duse cu ele,
În loc de surcele ducând floricele.