Mă simt ca un fool
Parcă am adormit
Singur m-am trezit uimit
Ce s-a-ntâmplat
Mă tot întreb în gând
În urma ta mergând, sperând.
Să te întorci nu mai e timp
Dar lângă mine te mai simt
De atunci ne-am căutat neîncetat.
Ești în mintea mea, îmi iei liniștea
Simt un gol adânc și tac
Haide spune-mi ce să fac.
Ești în mintea mea, îmi iei liniștea
Am crezut că te-am uitat
Dar încă nu m-am vindecat.
Cât de ciudat, te simt în jurul meu
Tu-mi ești gândul, mereu
Mă-ntreb ce faci, poate te-ai schimbat
Oare, când ne-am depărtat, ai uitat.
Să te întorci nu mai e timp
Dar lângă mine te mai simt
De atunci ne-am căutat neîncetat.
Ești în mintea mea, îmi iei liniștea
Cât de mult am încercat
Încă nu m-am resemnat.
Ești în mintea mea, îmi iei liniștea
Am crezut că te-am uitat
Încă nu m-am vindecat, vindecat.
Ești în mintea mea, îmi iei liniștea
Doar cu gândul împăcat
Poate așa m-aș vindeca..
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unei persoane care nu reușește să se vindece după o despărțire. Persoana este încă bântuită de amintiri și se întreabă ce s-a întâmplat cu relația, dorindu-și împăcarea.