Anonim – Prietenie Adevărată

O prietenie adevărată.
Uneori stau și mă gândesc, Doamne,
Nu știu cum să-i mulțumesc,
Cum să-i mulțumesc pentru tot ce a făcut.
Mi-a dat curaj să devin cine acum sunt,
Că m-a întărit.
„Fată, mergi înainte, o să ai parte și de fapte, nu numai de cuvinte.”
Orice ar fi, voi fi aici mereu,
Știi bine, te poți baza, ai sprijinul meu.
Mi-ai dat, Doamne, tot,
Ce-i mai frumos nu se putea,
Mi-ai dat speranță să trăiesc
Și-o trăiesc prin ea.
Mi-a fost alături zile bune și nopți grele,
Când plângeam din despărțiri sau bârfe rele.
De mici copii ea mereu mă apăra,
Acum că-i mare e ca și mama mea.
Ma alintă, mă răsfață cât se poate
Și-mi dă și pumni să mă trezesc la realitate.
Cazi, te ridici,
Tot ce zici… e răbdare.
Plângi, te distrugi,
Vrei să fugi și te doare…
Dai tot ce ai și ce n-ai,
Totuși pare că nu te descurci
Să le pui lumea la picioare.
Acum văd, a venit și rândul meu
Să am grijă de ea așa cum a făcut ea mereu.
Și nu pot, Doamne, mâinile-mi sunt legate,
Să pot să fac să o trezesc la realitate,
Să pot să spun că viața nu e nedreaptă,
Să uite tot ce-a fost, că-i fată deșteaptă,
Că merită tot ce e mai bun,
Trecutul e trecut,
Viitorul contează acum.
Dacă aș putea, i-aș da parte din mine,
Vreau s-o văd zâmbind, urlând de fericire,
Să spună că putem s-o luăm de capăt,
Să dăm peste amintiri așa, doar în treacăt.
Astăzi cazi, te ridici, mâine-ți trece,
Să-i amintesc că unde-s doi puterea crește,
Că împreună trecem peste tot,
Că o prietenie trece și prin foc…
Cazi, te ridici,
Tot ce zici… e răbdare.
Plângi, te distrugi,
Vrei să fugi și te doare…
Dai tot ce ai și ce n-ai,
Totuși pare că nu te descurci
Să le pui lumea la picioare…