A fost!
Să nu mă-ntrebi, iubitul meu,
În lipsa ta dacă-mi e greu,
Să nu mă-ntrebi dacă iubesc,
Să nu mă-ntrebi dacă trăiesc.
Să nu mă-ntrebi dacă mi-e dor,
Să nu mă-ntrebi de vreau să mor,
Să nu mă-ntrebi dacă mai plâng,
Să nu mă-ntrebi ce am în gând.
Să nu mă-ntrebi ce-i frumusețea,
Și suferința și tristețea,
Să nu mă-ntrebi ce-i fericirea,
Nici dac-am cunoscut iubirea.
Să nu mă-ntrebi dacă zâmbesc,
În jur de pot să mai privesc,
Să nu mă-ntrebi dacă mă doare,
Nici dacă văd pe cer că-i soare.
Fără să-ntrebi am să-ți răspund,
Frumoasa mea cu suflet bland,
La orice-ai vrut sau vrei să știi,
Răspunsuri, înger, vei primi.
În lipsa ta mi-e greu, iubire,
Iubesc, trăiesc în amintire,
De chipul tău îmi este dor,
Eu fără tine vreau să… mor.
În noapte lacrima-mi ascund,
De dragul tău, iubire, plâng,
Cu tine-n gând adorm cu greu,
În vis apari și ești mereu.
Ce-i frumusețea? – Chipul tău!
Ce-i suferința? – Dorul meu!
Ce e tristețea? – Viața mea!
De-ar fi s-o pierd, nu mi-ar păsa.
Că am putut să te cunosc,
Să te ating, suflet frumos,
Și am putut să-ți simt iubirea,
Și am aflat ce-i fericirea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și suferința cauzate de absența persoanei iubite. Vorbitorul descrie o stare de melancolie și amintire, găsind consolare doar în amintirea iubirii împărtășite.