Stau la poartă sub un tei
Cu gândul la anii mei,
S-au dus anii tinereții
Și cu ei jumătate vieții,
Mă gândeam cum a trecut,
Căci copiii mi-au crescut,
Parcă ieri i-am înfășat,
Parcă ieri i-am legănat.
Veni mama lângă mine:
– Ce e, fata mea, cu tine?
– Mă gândesc, măicuța mea,
Cum trecu tinerețea.
– Dacă tu te plângi, fetiță,
Ce să zic-a ta măicuță?!
Că mi-e fruntea încrețită
Și puterea mi-e slăbită.
Orice necaz ai avea
Nu-ți face inimă rea
Că ești încă tinerea,
Soarele-i pentru tine
La amiaz’, nu-i ca la mine
Că-i aproape de apus,
Nu știu anii cum s-au dus.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii tinereții. Protagonista, ajunsă la maturitate, meditează asupra anilor care au trecut, iar mama sa îi oferă o perspectivă și mai largă asupra vieții și a inevitabilei îmbătrâniri.