Nan-al meu, privire blândă,
Tu mă mânii pe drum bolândă,
Dorul de tine mă cheamă
Pe unde-am fost astă-toamnă,
Mă cheamă mereu să vin,
Nan-al meu, să ne-ntâlnim.
Îmi aduc aminte bine
Ai mers, neicuță, cu mine,
Nu era nici zi, nici noapte
Și tu mi-ai vorbit în șoapte:
– Mândruțo, te-aș întreba
Dacă te mai pot vedea.
Era-n revărsat de zori
Când m-ai prins de obrăjori,
De nu-mi sărutai obrazul
N-aș fi știut ce-i necazul,
Iar dacă nu te știam
Acuma nu mai oftam.
Dac-aș fi ocolit valea
Pe unde mi-ai ținut calea
Acuma n-aș mai ofta,
Prin lume nu te-aș căta,
Somnul mi-ar fi liniștit,
Gândul n-ar fi la iubit,
Nu mi-aș face din somn vise,
Din doruri lacrimi aprinse.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și regretul pentru o iubire pierdută. Naratorul își amintește de momentele petrecute cu persoana iubită și își exprimă tristețea pentru faptul că nu mai sunt împreună.