Mă mână dorul, mă mână
Să-mi văd măicuța bătrână,
Păru-n cap nu i-a albit,
Dar anii i-au cam trecut,
Are copii și nepoți
I-așteaptă cu drag pe toți
Mama mea cu suflet bun
Ce stă singură acum.
Au, au, bată-l de noroc,
Că nu suntem doi pe-un loc,
Nu e soră, nu e frate
Și măicuța e departe,
Ne-auzim din când în când,
Ne trece viața oftând,
Mama plânge că-i e dor
Să ne vadă prin obor.
Plânge mama și ne cheamă:
– Veniți pe-acas’ mai des, mamă,
C-o veni vremea, veni
Când n-aveți pe cine găsi,
Găsiți lacătul la poartă
Și căsuța încuiată,
Veniți cât poate măicuța
Să vă mai pună măsuța.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al naratorului față de mama sa, care îmbătrânește și locuiește singură. Versurile subliniază regretul distanței și importanța vizitelor acasă, înainte de a fi prea târziu.