Frunzuliță viorea,
M-a amăgit dragostea,
M-a amăgit dragostea
Și-am crezut prea mult în ea,
Am crezut că-i numai bine,
Nana va fi tot cu mine.
Pădure, verde pădure,
Nu am dorul cui i-l spune,
L-aș spune la o vecină
Mi-e că mâine-i lumea plină,
Așa ți-l spun numai ție
Ca nimeni să nu mă știe.
Oftatul din inimioară
De-aș putea l-aș da afară,
Dar s-a pus așa de tare,
Inima în piept tresare,
Inima în piept tresare
Când aud strigând pe vale,
Când aud strigând pe vale
Numai numele tău, Ioane!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea profundă cauzată de o dragoste în care s-a crezut orbește. Naratorul își varsă oful, mărturisind durerea pricinuită de trădare și dorința de a se elibera de suferință, dar și teama de a se destăinui altora.