Fir-ai neic-afurisit
Că prea mult m-ai amăgit,
Crezui în vorbele tale,
Îmi făcui zilele grele,
Când crezui că-s fericită
Și-n lume cea mai iubită
Văzui cum se uită toate
Și dragostea-i pe schimbate.
Suiam dealuri, suiam văi,
Nană, pentru ochii tăi,
Iar în nopțile cu lună
Mă țineai, nană, pe mână
Și din suflet îmi jurai
Că numai pe min’ mă ai,
Dar de-o vreme te-ai schimbat,
Nu știu ce gânduri te bat.
Te văd că vii tot mai rar,
De mine nu ai habar,
Ori vreo fată ți-ai găsit,
Ori de min’ ți s-a urât,
Bați drumul la deal, la vale,
Eu nu pot să-ți stau în cale,
Te privesc, dar de la geam,
Doamne, ce inimă am!.
Dragostea mea de vreodată
Nu credeam că o să treacă,
Nu credeam ce-mi spunea muma
Că nimic nu-i până-i lumea,
Da-i așa și-mi pare rău,
Văd cum uită puiul meu,
Fetelor, vă dau povață:
Nimic nu ține o viață!.
Vers refren:
Nan-al meu!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei femei părăsite de cel pe care l-a iubit. Ea reflectă asupra naivității sale și acceptă cu amărăciune că dragostea nu durează o veșnicie, oferind un sfat similar și altor fete.