Ce stai, neică, abătut,
Mereu în gânduri pierdut,
Ori nu-ți e dragoste-aici
Și nu știi cum să te duci,
Pe mine cum să mă minți,
Te-o fi scos, nană, din minți,
Ori te mână mumă-ta
Că-i fată din sat cu ea?.
Știu, neiculiță, ce-ai vrea:
Să fii cu min’ și cu ea,
La ea să mergi câteodată,
Eu să-ți fiu acas’ nevastă
Și ți-e sufletu-mplinit,
Nană, că nu știu nimic,
Te-au spus rudele și lumea,
Nană, că mai mergi la una.
Ce crezi, nană, că mi-e bine
Când îmi pui că ții la mine,
Când pe mâna ta mă culci
Și-mi spui, nană, vorbe dulci?
Acum știu că-s minciunele
Vreodat-am crezut în ele,
Vreodat-am crezut în ele
Că te-am iubit, pui de lele!.
Nu-i de vină nimenea,
Doar eu și inima mea,
Acum plâng, neicuță, eu,
Dar vine și rândul tău,
Roata vieții s-o-nvârti
Ăl de-a greșit va plăti,
Vine-o vreme când ți-oi spune:
– Rămâi cu bine, străine!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei femei înșelate. Ea realizează că a fost mințită și că iubirea ei nu a fost sinceră, anticipând momentul în care își va lua revanșa și îl va părăsi pe cel care a trădat-o.