Ce privești, măicuță, lung,
Ce stai supărată,
Ai văzut ceva la mine,
Te-ai schimbat deodată?
Te privesc, fetița mea,
Nu-mi vine să cred,
Fire albe ai în păr,
Văd că anii trec,
Și mai văd, fetița mea,
Fruntea-ți încrețește,
Tinerețea unde este
Ori te părăsește?
Văd, măiculiță, și eu
Și lacrimi îmi dau,
Dar n-am, măicuță, ce face
Nici de un’ s-o iau,
Tinerețea-i trecătoare,
N-o poți cumpăra,
Orice-ai da și orice-ai face
N-ai de unde-o lua.
Mă uit măicuță-n oglindă
Și-mi vine să plâng,
Se duc anii tinereții,
Văd părul albind,
Bătrânețea nu mă iartă
Și îmi dă ocol,
Nu rămâne veșnic tânăr,
Mamă, niciun om!
Trăiește-ți, omule, viața
Tânăr cât mai ești,
Căci bătrân când vei ajunge
O să te căiești!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a inevitabilității bătrâneții. Dialogul dintre mamă și fiică evidențiază regretul pierderii tinereții și importanța trăirii vieții la maximum.