Ce-ai crezut, nană, n-ai crezut?
Toate trec și eu le uit,
Întreabă-te și-ți răspunde
Toate merg, dar până unde?
Cum poți să mă mai privești
Și să-mi spui că mă iubești?
Cum poți să te mai prefaci,
Azi să plângi, mâine să zaci?
Tu și cu mândrele tale
Îmi făcurăți zile grele,
Îți râd și îți fac pe plac
Și în sufletul meu zac,
Dar mândrele nu au vină,
Doar n-o să te ia de mână
Să-ți spună să pleci acasă
La copii și la nevastă.
Dragostea când e cu foc
Omul se oprește-n loc,
Dar nana-i tot pe drum,
Nu-și găsește loc nicicum,
Are treabă ori nu are,
Dar își face de plecare,
Nu mai cred în jurăminte,
Nici în ce-mi spunea-nainte.
Ce mă ține lângă tine
Nici eu nu știu, nană, bine,
Dragostea nu e curată,
Am crezut în ea odată,
Dar nu știu de ce-am crezut
Că și-atuncea m-ai mințit,
Și-acum mă-ntreb pentru ce
Să te mai iert, puiule?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea profundă cauzată de infidelitatea partenerului. Naratorul se luptă cu sentimente contradictorii, oscilând între amintirea iubirii și imposibilitatea de a ierta trădarea.