Blestemat să fii, noroace,
Că de tine n-avui parte,
Parc-am dat cu pietre-n lume
De te-ai depărtat de mine.
Măicuță, când m-ai făcut
Mi-ai pus flori în așternut
Și un fir de busuioc
Să am în lume noroc,
Te-ai rugat la Dumnezeu
S-am noroc cât oi fi eu.
Nu pot, mamă, să mă plâng
Că noroc eu am avut,
M-a purtat mereu prin lume,
Mi-a fost drag și mi-a fost bine,
Dar de-o vreme se ascunde,
Îl caut și nu-i niciunde,
Mi-a fost bun în tinerețe
M-a lăsat la bătrânețe
Că de-o vreme se ascunde,
Îl caut și nu-i niciunde
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de pierderea norocului odată cu trecerea timpului. Naratorul își amintește de vremurile bune, când norocul îl însoțea, dar acum se simte abandonat și îl caută fără succes.