– Inimioară, inimioară,
Te rog fii mai domolioară
Că te scot din piept afară
Și te-arunc la drum de cară
Că-n zadar și tu și eu
Ne-amăgim cu dorul greu!
Te rog, inimioara mea,
Nu te mai zbate așa
Că ți-oi da ce mi-oi cerea
Ochii verzi ai lui neica,
Apă vie din cișmea
Să te răcorești cu ea.
– Mândro, ochii verzi nu-mi plac
Că te mint, nu-s buni de leac!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un conflict interior și dorința de a scăpa de suferința provocată de o dragoste neîmpărtășită. Inimioara este personificată și implorată să se liniștească, în timp ce eul liric oscilează între speranță și disperare.