Nu-i marea ta brăzdată de corăbii,
Nu-s munţii tăi de vulturi străjuiţi,
Doarme rugina-n pintene şi săbii
Şi zimbrii sunt din steme izgoniţi.
Ţi-a mai rămas un zid de mănăstire
Şi-un strigăt de cocor peste cetăţi,
Moldova, jumătate-n amintire,
Te frânge Prutu-n două jumătăţi.
Unealta noastră-i sapa şi dârjaua
Şi alteori bătaia de ilău,
Şi-n căutarea noastră-i numai steaua
Menită nouă de la Dumnezeu.
Dar pe frătâne-meu cu două feţe
Bată-l dârjaua Celui din înalt,
De mi-o schimba Câmpia Libertăţii
Pe şapte ari de sârmă şi asfalt.
Cum vin şi vin din stepele nomade
Mari colonii de vântură-gunoi,
Nici nourul de ploaie nu sloboade
Atât acid şi pacuri peste noi.
Să-ţi fie libertatea cât mai dragă
Ticsită-n cub şi scoasă la pătrat,
Moldova, numai limba ţi-i întreagă
În care-am plâns amar şi ţi-am jurat.
O Libertate, sfântă Libertate,
Din sate-n sate deşteptate
Se-nalţă-n slava veşnicei voroave
Românii Basarabiei moldave!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de libertate și unitate a Basarabiei cu România, subliniind importanța limbii și a identității naționale. Se deplânge pierderea teritoriului și se face un apel la deșteptare și afirmare a valorilor românești.