Pe piesa asta o să accentuez problema,
Sunt supărat de multe ori, dar nu asta e tema.
O să încerc să îi ating la suflet pe cei dragi,
E rău să fii ca mine, să nu știi ce tre’ să faci.
Catalina, aștept o familie și-o casă,
Mi-e dor de tine, de acea privire albastră.
Distanța asta mare rupe sufletul din mine,
Mă lupt și sper în continuare că o să fie bine.
Andreea, ai fost o mamă, nu o soră, îți mulțumesc,
Orice ar fi cu tine, întotdeauna reușesc.
Tu ai făcut mereu să fie pentru mine,
Dovada că sângele apă nu se face, în fine.
Când nu pot singur și am nevoie de-ajutor,
Robitza îmi întinde o mână, făcând totul mai ușor.
Mai sunt persoane cărora le mulțumesc,
Au avut grijă și mi-au zis pe unde să pășesc.
În primu’ rând vreau să le mulțumesc,
Celor care-au fost lângă mine și pe care îi iubesc.
Pe primu’ loc este și va fi mama mea,
Care este plecată departe, undeva.
Mi-a fost mereu aproape și m-a susținut,
Indiferent de ce voi face sau ce am făcut.
Problemele m-au făcut să fiu greu de-nțeles,
Ea a rămas lângă mine, nu m-a considerat un stres.
Când se adună problemele și sunt deprimat,
Cu ea văd totul în culori și uit că-s supărat.
Stați liniștiți că nici pe voi nu v-am uitat,
Băieți care lângă mine la greu au stat.
Poate ați înțeles mesajul piesei noastre,
Beat-ul a curs încet în sufletele voastre.
Pe ultimul vers vreau doar să mai spun,
O să urmeze și partea a doua, presupun.
Sensul versurilor
Piesa este o dedicație emoționantă către persoanele importante din viața artistului, exprimând recunoștință față de familie și prieteni pentru sprijinul acordat în momentele dificile. Artistul își exprimă dorul și speranța pentru viitor, subliniind importanța legăturilor umane.