Andre – Fac Tot Ce Vreau

I:
M-am îndrăgostit, dar nu știu cum s-a întâmplat
Dimineața mă trezesc cu el în gând și-i minunat
Pe stradă, la școală, am o stare cam ciudată
Mă cred importantă atunci când simt că sunt iubită
Eu am deja prieten și-mi place să mă distrez
Mă plimb cu el de mână, mă face să visez
Vorbim despre modă, filme, love and sex
Și-n plus facem planuri pentru sâmbăta la chef.

Refren:
Fac tot ce vreau ca viața este grea
Am figuri în cap și află că sunt rea. (x2)

II:
Ascultă, de vrei cumva să mă cucerești,
Privește-n ochii mei și spune-mi tot ce vezi
Emoții, tristeți, vise, bucurii
Setea de distracție, dorința de-a trăi
Fața la mine-i altfel, părinții mei sunt duși
Nu înțeleg deloc, pe scandal ei sunt puși
Când mă cert cu ei, că vor să fiu o tocilară
Afară la băieți, mie mintea pe loc îmi zboară.

Refren:..

III:
Unii nu mă plac și-mi spun că sunt nesuferită
Tot mai bine din acest motiv în fața lor par încrezută
Eu sunt independentă, îmi place tot ce fac
Trăiesc clipa la maxim, totul mi-e pe plac.
Ca-ntr-o poveste îmi doresc să schimb ceva,
Nu depinde doar de mama, tata ci de felul meu de a fi
Vreau să mă remarc, să nu fiu cicălită,
Să rămân mereu o pustoaică cam trăznită.

Refren:..

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorința unei tinere de a trăi după propriile reguli, sfidând convențiile și așteptările celor din jur. Ea își afirmă independența și plăcerea de a trăi clipa, chiar dacă asta înseamnă să fie considerată rebelă sau nesuferită.

Lasă un comentariu