Uneori stau și mă gândesc, Doamne,
Nu știu cum să Îți mulțumesc,
Cum să Îți mulțumesc pentru tot ce a făcut,
Mi-a dat curaj să devin cine acum sunt.
Că m-a întărit, fată, mergi înainte,
O să ai parte și de fapte, nu doar de cuvinte.
Orice ar fi, voi fi aici mereu,
Știi bine, te poți baza, ai sprijinul meu.
Mi-ai dat, Doamne,
Tot ce-i mai frumos nu se putea,
Mi-ai dat speranța s-o trăiesc
Și-o trăiesc prin ea.
Mi-a fost alături-n zile bune și nu-s grele,
Când plângeam din despărțiri sau din belele,
De mici copii ea mă apăra,
Acum că-i mare-i ca și mama mea.
Ma alintă, mă răsfață cât se poate
Și-mi dă și cum să mă trezesc la realitate.
Cazi, te ridici,
Tot ce-ți zici e răbdare,
Plângi, te distrugi, vrei să fugi
Și te doare.
Dai tot ce ai și ce n-ai,
Totuși pare că nu te descurci
Să le pui lumea la picioare.
Acum văd a venit și rândul meu
Să am grijă de ea așa cum a făcut ea mereu
Și nu pot, Doamne, mâinile îmi sunt legate,
Nu pot să fac să o trezesc la realitate.
Să pot să spun că viața nu e nedreaptă,
Să uite tot ce a fost, că-i fată deșteaptă,
Merită tot ce e mai bun,
Trecutul e trecut, viitorul contează acum.
Dacă aș putea i-aș da parte din mine,
Vreau s-o văd zâmbindu-mi de fericire,
Să pot să spun hai că putem s-o luăm de la capăt,
Să lovesc amintiri așa doar în treacat.
Astăzi cazi, te ridici, mâine-ți trece,
Să-i amintesc că unde-s doi puterea crește,
Că împreună trecem peste tot,
Că o prietenie trece și prin foc.
Cazi, te ridici,
Tot ce-ți zici e răbdare,
Plângi, te distrugi, vrei să fugi și te doare
Dai tot ce ai și ce n-ai,
Totuși pare
Că nu te descurci să le pui lumea la picioare.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus unei prietenii puternice, în care naratorul își exprimă recunoștința și loialitatea față de prietenul său. Subliniază importanța sprijinului reciproc în momentele dificile și dorința de a ajuta prietenul să depășească obstacolele.