1. Mama, numai o fată ai
La străini să nu o dai
Că străinii-s oameni răi
Și nu pot trăi cu ei
Da’, și nu pot trăi cu ei.
2. Am avut drăguț din sat
Dar tu, mama, nu m-ai dat
Și-o venit unul din lume
Și m-ai dat pe două glume
Da’, și m-ai dat pe două glume.
3. La vreo două luni de zile
Vine mama pe la mine
Și mă-ntreabă de la poartă
Bine-i, fată, măritată?
Da’, bine-i, fată, măritată?.
4. De frică și de rușine
Spun mamii că-i tare bine
Dacă spui c-așa-i de bine
Unde-i carnea de pe tine?
Da’, unde-i carnea de pe tine?.
5. Carnea, tinerețile
Le-or mâncat dușmancele
Dușmancele satului
Mândrele bărbatului
Da’, mândrele bărbatului.
Dușmancele satului
Mândrele bărbatului
Da’, mândrele bărbatului
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei fete măritate împotriva voinței ei, care se confruntă cu greutăți și invidie. Ea ascunde adevărul de mama ei, dar starea ei fizică o trădează.