Iubeam și eu cândva doi ochi căprui
Râdeam când îi vedeam de prostia lui
Dar ce frumos căci ochii lui mințeau
Iar eu ca-n totdeauna nu îi credeam
Mai exista o proastă ce-l plăcea
Pe care o credeam prietenă mea.
Dar mai târziu am înțeles cine era
Și câtă ură ea îi purta.
Râdeam când îi dădeam cu pumnu-n gură
Râdeam când îl loveam cu capul de bordură
Râdeam când îl loveam întâmplător
Și nu știam că pot să îl omor.
Dar astăzi cred că eu m-am cam tâmpit
Nu știu ce s-a-ntâmplat dar e adevărat
Nu este prostul meu cu ochi căprui
Acesta-i are albaștri-albaștrii
Sper să nu mai existe o altă proastă
Să se întâmple iar ca altă dată
Dar eu mă voi gândi mereu la ei
Doi ochi căprui ce i-am urât doar eu
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste trecută, marcată de naivitate și ură. Naratorul își amintește cu regret de un fost iubit cu ochi căprui, dar realizează că actualul partener are ochi albaștri, sperând să nu repete greșelile trecutului.