Prin geamul nocturn mă privește o stea
Sunt singură eu și e singură ea
Iar gândul mă duce spre-o clipă mai dulce
Lângă tine, măicuța mea!
În brațele tale sunt iarăși un prunc,
Și vocea ta caldă mă roagă s-ascult
Miroase a iarnă, și gândul mă cheamă
Lângă tine, măicuța mea!
În inima ta, timpul sapă cărări
Și încă mai este o rană de ieri
Și încă mai plânge un vis ne-mplinit, măicuța!
În inima ta, pentru mine-ai păstrat
Izvorul iubirii și soarele cald.
La tine ajung când îmi este mai greu,
Măicuța la sufletul tău!
Privind în oglinda mereu regăsesc,
O parte din chipul ce-atât îl iubesc
Și ochii albaștri îi am ca doi aștri
De la tine măicuța mea!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane pentru mama sa și pentru siguranța și iubirea din copilărie. Ea găsește consolare în amintirea chipului mamei și în dragostea necondiționată pe care o primește de la ea.