Mă irită zgomotul mașinilor
Mi-am pierdut oxigenul și voința
În timp ce durerea avansează încă un kilometru
Eu rămân pe loc și tu pleci.
În noaptea asta de stele imobile
Inima ta este alergică la mine
Nu bate nici din greșeală
Un milimetru în urmă
Respir într-un congelator și nu voi ieși niciodată.
Refren:
Nu o să-ți mai vindec singurătatea
Când orașul va dormi
Nu voi mai fi pentru a auzi
Poveștile tale proaste
Nu. De ce îți este teamă să simți?
De ce ești alergic/ă la vise
Așa am pierdut culoarea
Pentru că ești alergic/ă la iubire.
Mă plimb prin furtuni electrice
Căutând un teritoriu neutru
Undeva să nu aud de tine
Undeva să învăț să uit
Să nu mor și să nu trăiesc
Într-un loc atât de nepotrivit.
Știi, Nu o să-ți mai veghez pașii
Nu te pot proteja de tine.
Refren:
Nu o să-ți mai vindec singurătatea
Când orașul va dormi
Nu voi mai fi pentru a auzi
Poveștile tale proaste
Nu. De ce îți este teamă să simți?
De ce ești alergic/ă la vise
Așa am pierdut culoarea
Pentru că ești alergic/ă la iubire
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei persoane respinse de cineva care se teme de sentimente și de intimitate. Protagonistul exprimă frustrarea și resemnarea față de incapacitatea celuilalt de a se deschide și de a iubi, simțindu-se izolat și incapabil să vindece singurătatea partenerului.