Mă întorc în satul meu
Că îl port în gând mereu,
Să văd oamenii din sat,
Locul de unde-am plecat.
Mi-i dor să mă duc pe luncă,
Să-mi torc caierul din furcă,
Să strâng fânul de pe coame
Și toamna să culeg poame.
Să văd morile-nșirate
Pe fir de ape curate,
Să văd tinerii făloși,
Să ascult bătrâni sfătoși.
Mi-i dor de mama căruntă,
De copilăria-avută
Printre flori în grădiniță
La casa din poieniță,
Seara-n poartă cu bădița
La casa din Iablanița.
Floare mândră de bujor.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al naratorului pentru satul natal și amintirile copilăriei. Este o celebrare a vieții simple de la țară, a tradițiilor și a legăturilor familiale.