Am adunat atâta ură și am băgat-o într-un plic,
M-am dus la margine de lac, i-am dat foc și-am zâmbit,
Poate mă vezi tâmpit, dar eu știu cine sunt,
Am stat, am scris povești cu sânge când cădeam la pământ,
M-am ridicat zâmbind, știam că pot mai mult de-atât,
Am luat un pix și-o foaie, mi-am scris viața plângând.
Am tras cu dinți de mine indiferent de vreme,
Și când vedeam că nu mai pot, mai desfacem o bere.
Și poate, poate așa a fost să fie,
Și când primeam o bucată, eu haleam câte-o felie!
Tre’ să te ții tare, viața iubește și-nvață,
Că nu orice refugiu prost te scoate la suprafață.
Am fost și eu ca tine, un om simplu din mulțime,
Dar nu mi-a plăcut, bro, și-am dat tot ce-i bun din mine.
Viața e ca vara, o secundă schimbă tot,
N-ai nevoie de probleme și nici de un suflet mort.
Țin minte și-acum, eram mic, nu știam multe,
Dar știam ce vreau să fac, chiar dacă primeam insulte.
Primul vers scris, man, prima strofă la microfon,
Am știut de-atunci, cam să trag până adorm.
Am crescut, bro, acum îmi cam fură timpul,
Și nu semnez nimic, rămân propriul meu arbitru.
Am un fiu și-o nevastă ce-mi pansează rănile,
Și cât timp am să respir, am să dau jos măștile.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre depășirea urii și a greutăților prin introspecție și sprijinul familiei. Artistul reflectă asupra trecutului său, recunoaște obstacolele întâmpinate și subliniază importanța perseverenței și a valorilor personale.