All Stars – În Memoria Lui Ralph

Dacă viața mi-ar putea oferi
Încă o dată șansa de a regăsi
Clipele ce-au fost și s-au risipit
Și tot ceea ce împreună am clădit
Port în gând mereu doar privirea ta
Realitatea nu o pot accepta
Ieri erai cu mine, azi nu mai ești
Ce s-au scris cândva, au fost doar povești
Tu spuneai mereu „trăiește-ți clipa”
Viața însă n-a putut ierta
Tu ești sus, acolo printre îngeri
Mi-a rămas doar amintirea ta

Vei rămâne în gândul meu la bine și la greu
Iar tot ceea ce-am făcut împreună ne va lega mereu (bis)
Astăzi cerul parcă e-nnorat
Totul în jurul meu îmi pare schimbat
Uneori, viața e de neînțeles
Ea nu iartă, iar tu nu ai de ales
Este ultimul tău drum. Te-am pierdut
Amintirea se așterne în trecut
Ieri erai un suflet nevinovat
Astăzi îngerii din cer mi te-au luat
Parcă ieri trăiam speranțe și vise
Parcă ieri aveam tot ce ne-am dorit
Tu spuneai că viața merge înainte
Mă întreb: „oare chiar s-a sfârșit?”

Vei rămâne în gândul meu la bine și la greu
Iar tot ceea ce-am făcut împreună ne va lega mereu (bis)
Știu că mă auzi
Este poate ultima oară când te privesc în ochi
Ultima oară când îți văd chipul
Ultima oară când îți vorbesc
Lacrimile nu-ți pot șterge amintirea
Ai ales un drum, pe care nu există suferință, nici durere
Mi-e greu să accept
Însă, independent de noi
Viața merge înainte
Parcă ieri trăiam speranțe și vise
Parcă ieri aveam tot ce ne-am dorit
Tu spuneai că viața merge înainte
Mă întreb: „oare chiar s-a sfârșit?”

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea profundă resimțită în urma pierderii unei persoane dragi. Naratorul își amintește momentele frumoase petrecute împreună și se luptă cu acceptarea realității, găsind consolare doar în amintirea celui dispărut.

Lasă un comentariu