Am multe lacrimi pentru tot ce-a fost mai drag
Pentru ceea ce-am avut și pentru ce s-a destrămat
Nu știu ce-i cu mine, chiar nu mă mai cunosc
Nici ea nu mă mai cunoaște, Doamne ce prost am fost.
Am prea multe pe cap și visu’ frumos s-a terminat
Încep să mă-ndepărtez de ea și să m-apropii de RAP
Îmi pare rău, știu, prea multe scuze cerute
Dar faptele vin, se duc, nu știu unde voi ajunge.
Îți ajunge, mi-ai spus uscat atunci când plângeai
Și atunci când n-o faceai stăteai și te gândeai
La dobitocu’ tău, la ceea ce-a fost
La ce vrei tu să faci, poate crezi că n-are rost.
Poate crezi că tot ce-a fost, fost o pierdere de timp
Poate crezi că tot ce spun acum nu-i ceea ce simt
Mă gândesc prea mult la tot ce-ai putea greși
Și nu mă gândesc la noi, la ce-am putea reuși.
Încerc să mă schimb și știu că nu mă crezi
Și îmi pare rău că nu o faci, îmi pare rău că nu mai vezi
Latura bună ce o vedeai cândva în mine
Acum mă privești în ochi și vezi că vezi un nimeni.
Da’ știu că nu-i așa, știu că nu m-am schimbat de loc
Nu mă cunoșteai complet, cum sunt iad și foc
Relația sta pe loc, e rău, nu mai evoluează
Lasă timpul să treacă lasă inima să ardă.
Lasă stelele să cadă și cerul vreau să plângă
Vreau să știi că-mi pare rău că nu sunt acum lângă
Tine, vreau să te simt aproape, adânc în noapte
Și vreau ca noi doi să ne-alintăm cu șoapte.
Cândva eram perfect, sau așa mă vedeai tu
În cuplu ăsta tu ești înger, eu sunt demonu’
Posibil să nu, probabil c-aberez acum
Da ce rost are să mai spun, când las în spate lacrimi și fum.
Și scrum, ți-am ars dragostea de altă dată
Ai fost rănită fără rost, victima nevinovată
Doar fitele mele stupide te-au făcut
Să crezi că nu mai sunt băiatu’ de la-nceput.
Da, poate că sunt nebun și port iubire oarbă
Dar am făcut mii de îngeri din lacrimi amare să soarbă
Poate că mă binecuvântezi cu fiecare cuvânt
Și mă faci să-ți scriu dorul de iubire rând cu rând.
Gând cu gând și mă gândesc numai la tine
Esti prima sinceră, tu nu regizezi filme
Tu te ții de mine, egoistă nu mă-mparți
Te joci cu focul zilnic și totuși nu te arzi
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al naratorului față de o relație destrămată. El își recunoaște greșelile și impactul negativ asupra partenerei, reflectând asupra a ceea ce ar fi putut fi și asupra pierderii iubirii.