Deasupra târgului Bârlad
Trecut-a un aeroplan
Ș-un snop de pâine-a aruncat
Cules din lanuri de german:.
„Noi semănat-am primăvara
Cu pâinea voastră toată țara,
Grădină, vale, deal și șes, –
Ș-acuma roada am cules.
Mai mult de foame nu ni-i frică,
Sătui ne ține Muntenia,
Degeaba oastea se ridică,
Și prinde toată România”.
Așa hârtie-a fost legată
De-un snop de pâine aruncată.
O, Doamne, unde-i ispășirea,
O, Doamne, unde-i mântuirea?.
Străinii ne-au mâncat sudoarea,
Iar noi ne chinuim flămânzi.
Pământul, ce ne-a fost ca floarea,
Din colț în colț tu îl aprinzi.
Afurisirea cadă, Sfinte,
Judecătorule Părinte,
Pe cei ce țara ne-au vândut
Și robi năvalei ne-au făcut.
Dar milă fie-ți de creștini,
Ce spicul din sudori îl crește,
De-un biet, nevinovat român,
Ce-și spune-amarul românește.
Vezi, Sfinte, țara-i țintirim,
Ne izbăvește de hârșim,.
Și pentru chinuri și sudori,
Și pentru bieții muncitori, –.
O, Doamne, vie ispășirea,
O, Doamne, vie mântuirea.
Mărășești, 15 iulie 1917
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința poporului român în timpul Primului Război Mondial, evidențiind foametea și trădarea. Este un strigăt de disperare către divinitate pentru ispășire și mântuire, reflectând durerea și sacrificiul soldaților și civililor.