Era odată o zi ploioasă,
Totul era urât, ziua era întunecoasă
Și eram noaptea singur acasă.
Bătea ceva în geam,
Atunci când eu citeam.
Citeam o carte uimitoare
Despre lucruri urâte și înfricoșătoare.
Se auzeau tunete și fulgere,
Au spart și o țeavă de scurgere.
Lumina s-a stins, eu m-am speriat,
Nu știam ce să fac.
Am decis să ies afară
Și am văzut că am dat-o în bară.
Erau băieții cei mari și răi,
Ei m-au întrebat: ce faci acolo, mai?
Eu le-am spus: s-a stins lumina!
Băieții m-au întrebat: și care e a noastră vină?
În ploaia de afară eu m-am udat
Și pot să vă spun de ce, eram un băiat prost și căscat.
Au început să mă bată până la sânge,
Eu nu puteam face nimic, doar a plânge.
Vroiam să fug dar nu puteam,
Eram ca o muiere și plângeam.
Stateam pe jos ca un rahat,
A venit ambulanța și m-a luat.
Eram tot însângerat.
De atunci eu am decis să nu mai plâng,
Să mă gândesc la orice pas și gând.
Peste un an eu totul am uitat
Și am devenit alt BĂIAT!!!
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi traumatizantă din copilărie, marcată de agresiune și vulnerabilitate. Protagonistul trece printr-o experiență dureroasă care îl transformă profund, determinându-l să-și schimbe perspectiva asupra vieții.