Alexander Penn – Destăinuire

Paltonul meu simplu și un felinar pe capătul podului,
Noaptea de toamnă, buzele mele umede în ploaia înceată –
Așa m-ai văzut prima dată, vei mai ține minte?
Dar mie mi-era limpede ca doi și cu doi,
Că voi fi pentru tine ca pâine și apă
Ca la pâine și apă la mine te vei întoarce.
În lucia noastră sărăcie, când nebun de furie,
Și la moarte m-ai blestemat nu o dată,
Și umerii mei reci au tremurat de bucurie;
Că-mi era limpede ca doi și cu doi,
Că din cauza mea te vor duce în lanțuri
Și nici atunci inima mea nu se va rupe de tine.
Da, nu era bine, era un rău grandios,
Dar adu-ți aminte cum ne-am întâlnit în acea unică noapte,
Și dac-ar fi să fie din nou – să nu fie altfel,
Numai aceeași dragoste săracă și rebelă,
În același palton cu același boboc de trandafir,
În aceiași bluză mai simplă dintre toate bluzele,
Și dac-ar fi să fie din nou să nu fie altfel
Va fi așa, așa va fi, literă cu literă.
Și eram geloasă pe tine și în întuneric te pândeam
Și te uram și te iubeam până la lacrimi
Și casa noastră s-a golit de zâmbete și de râsete.
Și când te-ai întors acasă, ca un câine bătut,
Insulte din străini mi-ai aruncat înmiit
Și voi știi că la mine te-ai gândit de departe.
Și în noaptea aceia când ai trântit ușa
Și ai plecat pe vecie și-s grea cu copil,
Întuneric văzut-au ochii dar inima nu s-a frânt;
Că-mi era limpede ca doi și cu doi,
Că te vei mai întoarce la mine și în genunchi vei cădea
Și eu voi privi fața și voi spune:.
Da, nu era bine, era rău grandios,
Dar bine că ne-am întâlnit în acea unică noapte;
Și dac-ar fi să fie din nou – să nu fie altfel,
Numai aceeași dragoste săracă și rebelă,
În același palton cu același boboc de trandafir,
În aceiași bluză mai simplă dintre toate bluzele.
Și dac-ar fi să fie din nou să nu fie altfel,
Va fi așa, așa va fi, literă cu literă.
Și am știut că nu am alt iubit
Eu am știut: moartea va veni de la tine
Și eu aștept și sper la strălucirea ei;
Va veni dintr-o dată, ca un topor ce cade pe un copac,
Sau va veni încet, ca o schingiuire și durere-n suflet,
Dar nu de mână străină – de mâna ta va veni.
Și chiar atunci spre casa ta, în noaptea de durere și sărăcie,
În vis voi reveni, dezmințita de mine,
Și-ți voi spune: iată-mă venită din rătăcirile cărărilor mele;
Că-mi era limpede ca doi și cu doi,
Că voi veni în casa ta când vei închide ochii
Până când te vor duce-n spre mine.
Da, nu era bine, era rău grandios,
Dar Domnul ce face noroace mi-e martor:
Și dac-ar fi să fie din nou – să nu fie altfel,
Numai aceeași dragoste săracă și rebelă,
În același palton cu același boboc de trandafir,
În aceiași bluză mai simplă decât toate bluzele.
Și dac-ar fi să fie din nou să nu fie altfel,
Va fi așa, așa va fi, literă cu literă.