Ploaia îmi bătea în față, îmi era frig
Și cu durere în suflet îmi venea să strig
S-o blestem pe mama ce m-a părăsit
Atunci când tata a murit.
La o casă mare am ajuns
Am zărit-o pe mama, o priveam nespus
Când ea m-a văzut a început să strige
Și-a chemat bărbatul ca să mă alunge.
Eu, mama, sunt copilul tău
Copilul ce l-ai părăsit
Ce inimă de gheață, ce suflet otrăvit.
Eu, mama, sunt copilul tău
Copilul ce l-ai părăsit
Eu sunt, mama, eu copilul ce nu l-ai iubit.
Am venit a doua zi s-o văd pe mama
Ce am văzut prin poartă, un copil plângea
L-am chemat la mine și i-am spus că eu
Eu, copile, eu sunt fratele tău.
Fii cuminte, nu plânge, copile, să nu te gonească
Cum m-a gonit pe mine
A venit și mama și mi-a spus să plec
L-a luat în brațe, of, și l-a strâns la piept.
El e, mama, fratele meu
E sânge din sângele meu
Îl strângi la piept și îl iubești
Pe mine mă gonești.
Și eu sunt copilul tău
Copilul ce l-ai părăsit
Ce inimă ai avut în tine
Ce suflet otrăvit.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unui copil abandonat de mama sa după moartea tatălui. El revine și descoperă că mama sa are un alt copil pe care îl iubește, în timp ce pe el îl respinge, accentuând sentimentul de abandon și nedreptate.