Ploaia-mi bătea-n față,
mi-era frig
și cu durere-n suflet
îmi venea să strig,
s-o blestem pe mama ce m-a părăsit
atunci când tata a murit.
La o casă mare am ajuns,
am zărit-o pe mama,
o priveam pe-ascuns.
Când ea m-a văzut,
a-nceput să strige
și-a chemat bărbatul,
ca să mă alunge.
Eu, mama, sunt copilul tău,
copilul ce l-ai părăsit,
ce inimă de gheață,
ce suflet otrăvit.
Eu, mama, sunt copilul tău,
copilul ce l-ai părăsit,
eu sunt, mama, eu,
copilul ce nu l-ai iubit.
Am venit a doua zi,
s-o văd pe mama,
ce-am văzut prin poartă,
un copil plângea.
L-am chemat la mine
și i-am spus că eu,
eu, copile, eu,
sunt fratele tău.
Fii cuminte, frate,
nu plânge, copile,
să nu te gonească
cum m-a gonit pe mine.
A venit și mama
și mi-a spus să plec,
l-a luat în brațe,
of, și l-a strâns la piept.
El e, mama, fratele meu,
e sânge din sângele meu,
il strângi la piept și îl iubești,
pe mine mă gonești.
Și eu sunt tot copilul tău,
copilul ce l-ai părăsit,
ce inim-ai avut în tine,
ce suflet otrăvit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unui copil abandonat de mama sa după moartea tatălui. El se confruntă cu respingerea și vede cum mama sa oferă afecțiune altui copil, fratele său, accentuând sentimentul de nedreptate și suferință.