Acum totul s-a prefăcut în scrum,
Jocul l-ai pierdut,
E târziu să mă întorci din drum,
Am renunțat la mine pentru noi,
Și viața mea era pe locul doi,
Acum numai suntem amândoi.
Deși am luptat cât doi,
Tu nu ai crezut în noi.
Am dat foc amintirilor,
Am închis rănile ce dor,
Am stins flacăra iubirii,
Am deschis ușa despărțirii,
Nici nu știi cum m-am simțit,
Nu înțeleg de ce-ai mințit,
Nu văd rostul vorbelor,
Am rămas un suflet gol.
Un suflet gol. [x 3]
Cine-ar fi crezut că tu,
O să-ți vinzi și sufletul,
Pentru o clipă de plăcere,
Ce-am plătit-o cu durere.
Am rupt bucăți din mine,
Ca să-ți fie ție bine,
M-ai mutilat sufletește,
Dar greșeala se plătește.
Vina mea e că am insistat,
Să cred că nu e adevărat,
Când defapt tu m-ai trădat.
Am dat foc amintirilor,
Am închis rănile ce dor,
Am stins flacăra iubirii,
Am deschis ușa despărțirii,
Nici nu știi cum m-am simțit,
Nu înțeleg de ce-ai mințit,
Nu văd rostul vorbelor,
Am rămas un suflet gol.
Un suflet gol. [x 3]
Timpul a închis rănile,
Dar rămân cicatricile.
Am dat foc amintirilor,
Am închis rănile ce dor,
Am stins flacăra iubirii,
Am deschis ușa despărțirii,
Nici nu știi cum m-am simțit,
Nu înțeleg de ce-ai mințit,
Nu văd rostul vorbelor,
Am rămas un suflet gol.
Un suflet gol. [x 3]
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea profundă resimțită în urma unei trădări și a unei despărțiri. Naratorul exprimă sentimente de goliciune sufletească și regret, subliniind sacrificiile făcute în zadar și cicatricile emoționale rămase.