Nici nu știu exact cu cine dracu’ să împart timpul
Cic-aș fi persoana potrivită, dar poate asta nu există
Iar dacă ai intra cumva în mintea lui, ai auzi ceva
Ce nu ți-ar placea, și iar sună cam așa:
Vreți să vorbim de viitor de parc-aș fi mama Omida?
Că dacă știam ce va urma, atunci îmi acopeream p**a
Da, am puteri paranormale de văd în tine o scroafă
Era beznă în încăpere dacă-a fost dragoste oarbă
De față de-animale, de parcă ai fi-n Arca lui Noe
Iar prin capul ăla mare un creier mic ce zburdă-n voie
Oricum n-aș fi avut motiv să te înșeli cu niciuna
Că atunci când mă uit la tine parcă le văd pe toate-ntr-una
Tu ești viața mea, dar viața-i grea, o duc în cârcă iar
Iar parcă de-o vreme am ajuns să f*t în scârbă o scârbă
Tre’ să mă înțelegi, nu umblu cu d-astea necurate
Deci ai încredere în mine, că le am controlat pe toate….
Da… Pentru orice bărbat este foarte greu să intre în mintea femeilor, dar încearcă din răsputeri de fiecare dată când dă m**e…
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de cinism și dezamăgire într-o relație. Vorbitorul se simte neînțeles și frustrat, acuzând partenera de ipocrizie și superficialitate. El descrie dificultatea de a înțelege femeile și de a avea încredere în ele.