Ye, cam așa mă, ye.
Eu-s din Bârlad,
oraș mai comunist ca Stalingrad,
fără palate de cleștar,
cu porți de aur și smarald.
Eu-s din Bârlad,
cu fabrici care aproape cad,
cu băuturi spirtoase pe care când le dai pe gât te ard.
Eu-s din Bârlad,
dintr-o familie normală, din care soră-mea dintr-a 9-a a fugit de acasă, afară.
A lăsat în urmă ei doar neliniște amară,
și un bătrân isteric care-njură-n fiecare seară.
Eu-s din Bârlad,
unde femeile iau grea bătaie de la soții lor și asta este acceptat.
Eu-s din Bârlad,
oraș frumos cu bulevard unde femeile cu vânătăi la ochi se dau cu fard.
Eu-s din Bârlad,
unde brigăzile s-au spart,
la propriu și la figurat,
exact ca statu’ Iugoslav.
Prin ’04, ’05 s-au apucat de fumat,
și de atunci și pan’ acum niciunul nu s-a mai lăsat, cu adevărat!.
Bârlădenii, familii de amărâșteni care-și cresc copiii, men, cu pâine, ceai și niște gem.
Bârlădenii, care de acum sunt italieni, alții înjură la TV și au boală pe politicieni.
Bârlădenii, bogați care au Porsche Cayenne în timp ce alții încă n-au ieșit din cartieru’ Munteni,
pe strada principală se-ntorc acasă liceenii, la podu’ pescăriei e plin de mexicani și brazilieni.
De la stadion, cu blocuri de beton trăiți un mod de viață monoton,
legale ponipom care te fac treptat în timp să vrei să sari de la balcon.
Din mahala se aud manele de la vreun casetofon sau cântece de acordeon.
Lumea vorbește mult, da’ n-are nici credit pe telefon,
pardon, mie-mi zice Dom’ Dragon, am hepatita B și stau la coada la interferon.
Când stai pe deal cu 3 copii și e doar un salariat, copiii-s norocoși de fapt că n-au crescut în orfelinat, că tac-tu e recidivist și are glume de la zbârnă,
tatuat cu verde, „Te iubesc Florica”, scris pe mână.
Când pe la școală derbedei te tâlhăresc și vezi aceiași polițiști ce pentru o bere dau amenzi,
prin buzunar, în loc de hârtii ai mai mult monede, e atmosfera din Bârlad, sfârșit de anii ’90,
deci, de unde atâtea discoteci?
La Campionatu’ Mondial stăteam cu toții, priveam la meci, când Hagi dădea gol săreau cartierele întregi, se bucurau de la copii pan’ la oameni mari pe la bodegi.
de aici, din generația de pici, care am crescut pe la bunici, ’84 – ’85,
cartier, confecții mici de arte și de 35,
până la școala 11-n gară unde am învățat de mici.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața dificilă și plină de contraste din Bârlad, un oraș marcat de sărăcie, nostalgie și amintiri din anii '90. Artistul rememorează copilăria și adolescența, evidențiind problemele sociale și momentele de bucurie colectivă.