AFO:.
E de pe vremea lui nea Nicu,
Când era dascăl bunicu,
Când era copil tăticu,
Și totul era foarte simplu.
E de pe vremea cu partidul,
Când se muncea asiduu
La fabrică și uzină,
Lumea era de duzină.
Nici animalele, nici circu,
Nici încredere cu plicu,
Nici gagicile cu Jeepu,
Da’ nici băieții cu tripu.
Apartamentele cu frigu,
Cerul nu era brăzdat deloc de Miguri,
Numai felu’ntâi și linguri,
Doamne, eram foarte singuri.
Alerg, alerg, alerg..
BEAN MC:.
Apoi ne-am eliberat,
Nu înțelegeam multe, eram copil de fapt.
Mama pleca către soldați cu mâncare,
Printre rafale de Kalaș prin oraș, în fine.
Țin minte, parcă era ieri, tata zicea că sunt un fraier
Într-o țară unde găsești foarte multe poame.
Puterea se pasează, nu ajunge la oameni, fiind
Cartiere controlate de interlopi,
Colentina era un nume, avea un bloc.
Scandal, fotbal, înjurături,
Mălai, făină, murături, yeeea,
Vecina pe uzină, turcii aduceau în Heroești bucurina.
Țin minte, stăteam mult la țară,
De-aia mi se duce fluieru’ la inimioară.
Alerg, alerg, alerg..
CHIMIE:.
„Sunt pe fugă, sunt mereu pe fugă”.
Banca ne-a dat cu împrumut, cât am vrut până când nu am mai putut.
Ne-am bucurat da’ n-am știut, marea țeapă a secolului ce a trecut.
Probleme cu ipoteca, cam atunci își lua și fratele porecla.
Mai târziu am pornit-o pe poteca, către București, e Alfa și Omega.
1000 de euro făcute în Ferentari, înainte nu credeam să existe așa ceva.
Minorități, comunități, poți să speculezi oportunități,
Reclamă mai scumpă decât produsu’, parcă și Coca-Cola își pierde gustul.
Forme ciudate în lanuri de pământ, extratereștrii ne-au distrus recolta, ce o să mănânc?.
Alerg, alerg, alerg..
VALI UMBRA:.
Trăim la fel de controlați, doar că totul e mascat.
Ideea falsă a libertății încă își face de cap.
Noi n-am scăpat de singurătate nicidecum,
Avem comunități dar treaba e pe internet acum.
Bântuiți de corporații, suntem fracturați în toate,
Ăștia vând rețeta fericirii prin publicitate.
Se sapă în pământ după diverse bogății,
Adevarata bucurie stă în adâncul inimii.
Nepoate, ia bacul, nu te scufunda, sistemul e delăsător,
Luptă-te, nu te lăsa, tehnologia nu contest, poate ajuta,
Dar ne face prea comozi și ne cramponăm în ea.
Să nu înțelegi greșit, eu nu dau vina pe popor,
Sunt mulțumit aici cu ce am. Departe, mi-ar fi dor.
Încerc să te îndrum să-ți găsești fericirea,
O să percepi mai bine dacă îți muți puțin privirea.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra schimbărilor sociale și economice din România, de la perioada comunistă până în prezent, evidențiind atât aspectele pozitive, cât și cele negative. Artiștii își exprimă sentimentele de nostalgie, dar și preocupările legate de viitor și de modul în care societatea evoluează.