Nu vreau să mă mai iau de mai multe persoane
Și apoi să mă sperii de ce am făcut ascuns după ecrane.
Nu vreau să simt fericirea falsă ce banii mi-o transmit
Nu vreau să simt fericire falsă ca să mă mint.
Nu vreau să mă las fermecat de ceea după ce n-are rost s-alerg
N-are rost să fug rapid după banii ce vin încet
Portofelul meu n-are destul în fiecare zi
Eram fericit și cu un leu atunci când eram copil
Și că-mi va ajunge vreodată, nu am nici cum să sper
Azi sunt nemulțumit cu ce îmi doream ieri.
N-am simțit că vreau ceva cu adevărat înainte să-mi lipsească
Am avut și perioade când n-aveam nici rudele acasă
Singur dacă aș fi, mi-ar lipsi cineva
Falid dac-aș fi, mi-ar lipsi ceva
Ceva să am să pot să trăiesc
Și apoi să vreau mai mult până mă trezesc
Că ceea ce am făcut a fost să îmi alimentez
Ura față de mine și iubirea pentru monezi
Atunci când banul înseamnă tot ce știi tu,
E momentul în care acela devine un viciu.
Un viciu care cu timpul va durea,
Un viciu care a schimbat și lumea
Dacă o va mai schimba, cine știe? Depinde de noi
Să nu mai fugim după foi
Probabil asta ar fi ce îmi trebuie și mie,
Sunt tânăr, nemulțumit încă, nu știu asta unde va ajunge.
Parcă banul este dulce, și omul fuge
De gândul că într-o zi îl va pierde
Că atunci când pleacă în pământ nimic nu mai vede.
Și această sete de bani va continuă fără oprire
Viața e un joc, cu opțiuni foarte puține.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nemulțumirea unui tânăr față de goana după bani și efectele negative ale acesteia. El realizează că această obsesie alimentează ura de sine și că fericirea adevărată nu constă în acumularea de bogății.