Acum stau singură în lumea mea și plâng,
privesc pe fereastră și o ating
și pe ea se preling, picuri fiind de ploaie,
sau poate, cine știe, poate chiar lacrimile mele
și nu pot să-mi aduc aminte, a fost atât de frumos,
dar a durat atât de puțin,
noi 2 nebuni și ploaia…
Era frig și ploaie, tu erai leoarcă
M-ai sunat și mi-ai spus
Că ai nevoie de-o barcă
Și-am râs, am râs amândoi!
Mi-era frică să ies, fulgera și tuna
Dar tu mă linișteai:
„Stai și bea o cafea, iau un taxi și vin imediat!”
Am ieșit pe stradă și tu ai venit
Ne-am privit, ne-am iubit
Nu ne păsa nimic
Și ne ploua, și ne ploua
Ne ploua tare, tare
Dar nu aveam frică
Tu erai mare, mare
Eu eram mică, mică
Da, da și ne iubeam!
Refren:
Și ploua, ploua, ploua tare tare.
Și ploua, ploua, ploua tare tare.
Și ploua, ploua, ploua tare tare.
Ploua…
Și ploua și ploua și ploua…
Sensul versurilor
Piesa descrie o amintire nostalgică a unei iubiri tinere, surprinse într-o zi ploioasă. Naratorul își amintește cu drag de momentele simple, dar intense, petrecute alături de persoana iubită, în ciuda vremii nefavorabile.