Adriana – Pace

Am căutat să te găsesc, dar am găsit ce mi-am dorit.
Când fericirea nu-nseamnă nimic, destinul meu se lasă umbrit.
Mi-am dorit să nu mai fiu, m-am gândit c-o să vă scap
de o povară grea, ce vă șade pe cap.
Am căutat să nu mai caut și m-a durut că n-am știut,
dacă vă e mai bine fără mine sau doar v-ascundeți după scut.
Nu mai doresc nimic din tot, acum încerc decât să fiu,
dar când vă simt așa departe, carnea-mi îngheață ca-n sicriu.
Știu că visez copilărește să-mi fiți aproape sufletește,
dar pacea după care plângeți, azi, ca și ieri mă ocolește.
De păcate m-am eliberat și am plutit ca un înger,
dar aripile mi-au fost tăiate și-am sfârșit ca un copil lăsat în ger.
Singurătatea sfâșietoare m-a făcut să aștept călăuza afară,
căci în orice pisică blândă, ascunsă stă o fiară.
Și pentru a nu știu câta oară, azi ca și ieri, aș vrea să mor,
ca-i greu când cei pe care îi iubești te urăsc până-n măduva oaselor.

Refren x2
Îndemnul minții răsună un glas grotesc,
ce mă judecă mereu, iar eu mereu greșesc.
Doar pacea sufletească mai are putere.
Caut pace sufletească să mă scape de durere.
Fără păreri de rău, fără suspin, fără regrete,
am ales să mă las purtată de drumul oferit de ghete
și am plecat încotro am văzut și a fost greu,
ajunsă la răscruce m-am întrebat când intervine Dumnezeu,
căci lanțul meu se destramă, în fiecare zi pierdeam din zale,
iar când ultima s-a desprins, am rămas ca o floare fără petale.
Aș vrea să cad în gol, să țip, să mă eliberez de tot,
căci frică nu mai am, nici sentimente, totu-i un complot.
Aș vrea să pot să iubesc, să urăsc, să vă simt,
dar cu vădita nesimțire, nu fac doar să mă mint
și nu mai cred și nu mai vreau,
poate nici aer să mai am.
Pace n-am, liniște ce mă schimbă-ncet fără tam tam,
ca o lumânare pusă-n viscol la fel și eu mă sting.
Și nu-mi mai vine să-mi doresc nimic când țelul nu-l ating.
Nu sunt lacomă din fire, deci n-am de ce să mă întind,
dar am așteptat prea mult ca să nu cer nimic în schimb.

Refren x2