Sărut mâna, nașa dragă
Ieși afară în ogradă
Știu că nașu-i dus de-acasă
Olecuță treaba lasă.
Aș ieși eu, finule,
Dar lumina soarele
Nu-i chindie, nici amurg
Și-ncă după treabă fug.
Ochii văd, inima-mi cere
Dar nu-i rostu de plăcere
Nici în gând, în gând Ioane
Că ne dă popa canoane.
Lasă treaba, nănașică
Să cinstim o țuică mică
O am gata pregătită
C-ai fi tare obosită.
Finule, parc-ai ghicit
Că-i vremea de hodinit
Fuga-n jos și fuga-n sus
De când nașu-tău s-o dus.
Adă, nașa, paharutu
Ca să cinstești cu finutu
Vezi că finu grija-ți duce
Pe brațe-ar vrea să te culce.
Hai noroc și să trăiești
Că bun la suflet mai ești
La rană te-ai vindecat,
Dar la minte ești stricat.
Finule, batu-te-ar boala
Știi că nu-i departe moara
Nașu-i dus după făină
Dacă-i spun, de gard te-anină.
Nașa, nu știu ce-ai crezut
Eu doar șagă am făcut
Un pahar dacă cinstim
Cred că nu păcătuim.
Ochii văd, inima-mi cere
Dar nu-i rostu de plăcere
Nici în gând, în gând Ioane
Că ne dă popa canoane.
Iar nașu de cheltuială
Să nu mai găsim tihneală
Îndată șaga-i nefastă
Când îi vorba de nevastă.
Sensul versurilor
Cântecul prezintă o interacțiune amuzantă între un fin și nașa sa, unde finul încearcă să o ademenească pe nașă la un pahar de țuică, profitând de absența nașului. Versurile sunt pline de subînțelesuri și umor, reflectând o situație potențial compromițătoare, dar tratată cu jovialitate.