Cucule, pasăre mândră,
Du-te-n pădure și cântă,
Pe cine avem mânie,
Blastămă-l, strain să fie.
Pe mine m-ai blastămat mai,
Și de-atunci m-am străinat mai,
Și-am mers în străinătate,
Fără soră, fără frate.
Cucule, de când m-am dus mai,
Am trăit numai cu plâns mai,
Și de când m-am străinat,
Am trăit cu mult oftat mai.
Și mă leagăn pe picioare,
Ca iarba ce stă la soare,
Și mă leagăn pe pământ,
Ca iarba bătută-n vânt,
Ca peștele la palanc,
Ca omu-n țara străină.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de dor și singurătate, cauzate de plecarea în străinătate. Protagonistul se simte izolat și tânjește după casă și familie, comparându-se cu elemente ale naturii dezrădăcinate.