Lumea asta e nebună
Hai să cântăm
Să fim iarăși împreună
Să ne bucurăm
Nu contează că-i bizară, noi ne cerem scuze
Că inconștiența noastră are zâmbetul pe buze
Lumea asta e nebună
N-o putem schimba
Domnilor, hai s-o lăsăm așa.
Ne-am trezit în lumea asta mare
Dintr-un ordin dat în iarmaroc
Căutând să prindem la-ntâmplare
Câte o fărâmă de noroc.
Ne hrănim cu vise și iluzii
Totuși viața nu e un miraj
Și la orice pas apar concluzii
Să le înfruntăm n-avem curaj.
Unii cred că timpul ne răsfață
Nu contează dacă oameni mor
Alții vor mereu o altă viață
Dar nu pot scăpa de viața lor.
Anii trec și nu din întâmplare
Nici nu știu dacă mai are rost
Eu le-aș pune toate-ntr-o scrisoare
Poate Dumnezeu este la post.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra nebuniei și absurdului lumii înconjurătoare, dar și asupra speranței și a bucuriei de a trăi. Vorbește despre căutarea norocului și despre confruntarea cu realitatea, chiar dacă uneori este dificilă. Finalul lasă o urmă de speranță, sugerând că Dumnezeu veghează.